Târgumureșenii “Muri” Și Nistor în lotul național U21 3×3

Distribuie pe:

Doi dintre tinerii componenți ai echipei CSM Tg. Mureș de baschet masculin de Liga Națională se află în aceste zile în pregătire centralizată cu naționala U21 de 3×3. Cristian Mureșan și Vlad Nistor se pregătesc pentru faza Europeană a Ligii Națiunilor la baschet 3×3. Primele etape se vor desfășura între 14-16 iulie în orașul francez Voiron (în apropiere de Grenoble), iar următoarele în București între 21-23 iulie.

Farul, sheriff” în primul meci din preliminariile Ligii Campionilor

Farul Constanța a câștigat cu Sheriff Tiraspol, scor 1-0, în prima manșă din turul unu preliminar al Ligii Campionilor. Golul a fost marcat de fundașul Kiki, în minutul 56. Returul se dispută marți, 18 iulie, la Tiraspol. Astfel, campioana României pleacă cu prima șansă în deplasarea din Moldova, dar trebuie să păstreze avantajul de un gol din tur. În cazul în care va trece de Sheriff Tiraspol, Farul Constanța va da piept în turul doi preliminar din Liga Campionilor, aproape sigur, cu Maccabi Haifa, campioana din Israel. Aceasta s-a impus cu 4-0 în meciul tur cu Hamrun, disputat în Malta. Totuși, în cazul în care nu va obține calificarea din această “dublă” cu Sheriff, Farul va “retrograda” în turul doi din preliminariile COnference League. Iar adversarul va fi câștigătoarea dintre Urartu (Armenia) - Zrinjski (Bosnia). Bosniacii au câștigat cu 1-0 meciul tur. Nu în ultimul rând, în cazul în care trece de Sheriff, Farul își asigură cel puțin calificarea în turul trei preliminar din Europa League, adică cel puțin încă patru meciuri europene, incluzând aici și cele posibile din Conference League.

Gică Hagi știe cum s-a înclinat balanța în favoarea Farului cu Sheriff și a anunțat decizia luată

Farul Constanța s-a impus, scor 1-0, în manșa tur a “dublei” cu Sheriff Tiraspol din turul întâi preliminar al UEFA Champions League. La finalul jocului, Gică Hagi a transmis că omogenitatea echipei sale a făcut diferența. “Am spus și înainte de meci, știam că vom întâlni un adversar foarte bun, cu o experiență mai mare decât a noastră, care a câștigat multe titluri și în Europa a făcut bine. Am mizat pe omogenitatea echipei, pe jucătorii vechi. Ușor, ușor, vom prinde intensitatea jocului și vom arăta mai bine. Știam tot, știam că trebuie să reacționăm la ce joacă ei. I-am analizat, știam datele despre ei. Toți jucătorii care ne-au făcut campioni anul trecut sunt fantastici, sunt foarte buni. Se formează grupul iar, spiritul intern. Cu fiecare meci, începem să punem mecanismul în mișcare”, a spus Gică Hagi. De asemenea, Gică Hagi a anunțat că la meciul din prima etapă de campionat, cu Hermannstadt, va folosi o cu totul altă echipă. “Cei care au jucat astăzi rămân la Constanța, vom merge cu ceilalți la Hermannstadt. Mazilu e conectat, e cu noi. E tânăr, învață din orice. E pe drumul cel bun. Are puține antrenamente cu noi, a avut puține minute la U21, cred că a făcut antrenamente normale. Cred că nu e în formă 100%”, a anunțat Gică Hagi.

Naționala feminină se pregătește intens pentru partida amicală cu Bulgaria de pe stadionul Arcul de Triumf”!

În perioada 9-16 iulie, naționala feminină de fotbal a României se află într-un stagiu de pregătire pentru competiția ce urmează să înceapă din această toamnă - Liga Națiunilor. Pe 16 iulie, de la ora 19:30, este programată partida amicală cu selecționata similară a Bulgariei, pe stadionul din Complexul Sportiv Național “Arcul de Triumf”. Printre jucătoarele convocate de selecționerul Cristian Dulca se numără și mijlocașul ludușean Herczeg Andrea, de la CS Carmen București. Selecționata tricoloră se pregătește în vederea partidelor din Liga Națiunilor, programate în această toamnă. România va evolua în cadrul Grupei B2, alături de Finlanda, Slovacia și Croația.

România a învins Elveția și s-a calificat în semifinalele Campionatului European U19 găzduit de țara noastră!

Naționala de handbal feminin tineret a României a învins, miercuri, reprezentantiva Elveției, scor 41-36 (21-20), și s-a calificat în semifinalele Campionatului European găzduit de Pitești și Mioveni. Ungaria va fi adversara României în semifinale. Principalele marcatoare pentru România au fost Lixăndroiu 10 goluri și Boiciuc 8. În urma rezultatului, tricolorele adună 4 puncte în grupa I și se califică în semifinale, alături de liderul Portugalia (6). Echipa României s-a calificat greu în grupele principale, după ce în grupa preliminară B a încheiat pe locul 2, în urma rezultatelor 41-33 cu Islanda, 30-26 cu Portugalia și 35-30 cu Germania. În primul meci din grupa I, tricolorele au dispus la scor de Suedia, cu 42-34. Din grupa II s-au calificat în semifinale Ungaria și Danemarca. Semifinalele vor avea loc vineri, între Portugalia - Danemarca și România - Ungaria, urmate de meciurile pentru locurile 5-8 și finalele pentru medalii, duminică. România găzduiește un Campionat European după 23 de ani. În 2000, la București, naționala tricoloră ocupa locul 4 la CE de senioare.

Rezultate din primul tur preliminar al UEFA Champions League și Conference League!

Miercuri, 12 iulie, s-au jucat cinci meciuri în turul întâi preliminar al UEFA Champions League. Printre acestea s-a numărat și cel de la Ovidiu, unde Farul a învins-o pe Sheriff Tiraspol, scor 1-0, iar astfel și-a asigurat prima șansă pentru manșa secundă. Meciurile din retur sunt programate săptămâna viitoare, marți și miercuri. Rezultatele meciurilor de miercuri, din primul tur preliminar al UEFA Champions League: FC Astana (Kazahstan) - Dinamo Tbilisi (Georgia) 1-1 (Aymbetov 11 / Sigua 57), HJK (Finlanda) - Larne (Irlanda de Nord) 1-0 (Radulovic 3), Hacken (Suedia) - TNS (Țara Galilor) 3-1 (Sadiq 7, Rygaard 13, Hovland 37 / McManus 32), Farul Constanța (România) - Sheriff Tiraspol (Moldova) 1-0 (Kiki 56), Slovan Bratislava (Slovacia) - Hesperange (Luxemburg) 1-1 (Weiss 25 / Stolz 22). Rezultatele meciurilor de marți disputate în primul tur preliminar al UEFA Champions League: Ballkani (Kosovo) - Ludogorets (Bulgaria) 2-0 (Korenica 45+1, Zyba 55), Shamrock Rovers (Irlanda) - Breidablik (Islanda) 0-1 (Muminovic 39), Zalgiris Vilnius (Lituania) - Struga (Macedonia de Nord) 0-0, KÍ Klaksvik (Feroe) - Ferencvaros (Ungaria) 0-0, Olimpija Ljubljana (Slovenia) - Valmiera (Letonia) 2-1 (Nukic 42, Rui Pedro 74 / Diop 87), Lincoln Red Imps (Gibraltar) - Qarabag (Azerbaidjan) 1-2 (Gomez 25 / Xhixka 58, Benzia 90+4), Rakow Czestochowa (Polonia) - Flora Tallinn (Estonia) 1-0 (Kochergin 54), Hamrun Spartans (Malta) - Maccabi Haifa (Israel) 0-4 (Pierrot 41 și 57, David 45+3, Khalaili 79), Urartu (Armenia) - Zrinjski Mostar (Bosnia-Herțegovina) 0-1 (Senic 89), Partizani (Albania) - BATE Borisov (Belarus) 1-1 (Cara 66 / Antilevski 58) Meciurile din preliminariile Conference League care s-au disputat miercuri: Dudelange (Luxembrug) - St. Patricks (Irlanda) 2-1 (Van Lingen 24, Roemer 59 / Doyle 90+3), B36 Torshavn (Insulele Feroe) - Paide (Estonia) 0-0.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu