Pompierii au intervenit în 103 localități din 18 județe pentru înlăturarea efectelor produse de vremea rea

Distribuie pe:

Pompierii militari au intervenit, joi, la nivel național, în 103 localități din 18 județe - Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Suceava și Timiș, pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.

“Pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din două case, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a 18 imobile și a 200 copaci, 18 stâlpi căzuți pe carosabil, în urma cărora 31 autoturisme, patru case și două anexe au fost avariate”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Echipajele de intervenție din întreaga țară au acționat și pentru acordarea asistenței medicale de urgență în 1.442 de cazuri, stingerea a 103 incendii, precum și în trei situații pentru extragerea persoanelor din autoturismele avariate. În urma intervenției prompte a salvatorilor, 23 de persoane aflate în dificultate au fost salvate.

De asemenea, pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, inspectoratele pentru situații de urgență au transmis 27 mesaje privind prezența urșilor și 45 privind fenomenele meteorologice periculoase.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, a amintit IGSU.

Lasă un comentariu