“Lumea medievală” TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE CERAMICĂ “HAPPY DARO”

Distribuie pe:

Săptămâna trecută s-a desfășurat ediția a XV-a a Taberei Internaționale de Ceramică “HAPPY DARO”, la Clubul copiilor din Lugoj, județul Timiș. Au fost prezenți 60 de copii cu vârsta între 6 și 18 ani, care au participat, timp de două luni, la proiect. Acesta a reunit copii din diferite localități din țară și din străinătate, precum: Ungaria, Danemarca, Serbia, Italia și Polonia.

Copiii selectați sunt iubitori de artă, dornici să afle tainele argilei și transformările acesteia cauzate de foc. Prin aplicațiile practice și experimente au avut ocazia să-și aprofundeze cunoștințele de fizică, chimie, istorie și geografie. S-au diseminat modele de bună practică, în 16 școli, prin intermediul atelierelor de modelaj și de decorare. Totodată, aceștia s-au familiarizat cu lucrul la roata olarului. Copiii și-au dezvoltat competențele de modelare a lutului, fiind organizați în patru echipe, pentru eficientizarea activităților propuse. Astfel, fiecare echipă a avut șorțuri în culori distincte (roșu, portocaliu, albastru și verde). Împărțirea activităților și a sarcinilor de lucru a făcut posibilă colaborarea între echipe.

În cadrul programului au fost organizate vizite la Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj, prin intermediul cărora ne-am familiarizat cu istoria și tradiția orașului considerat capitala culturală a Banatului. Ulterior a fost organizată o ,,vânătoare de comori”, unde echipele au descoperit principalele obiective ale orașului: Primăria, Podul de Fier, Turnul “Sfântul Nicolae”, vechiul Han al Poștei, Piața Constantin Drăgan...

Lucrul la roata olarului a fost îndrumat de meșterul olar din Serbia: Zsivislav Pavlovici și Mihaela Pleșea din Galați - laureată a ultimelor zece ediții ale Olimpiadei Naționale de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de la Sibiu - unde a uimit de fiecare dată publicul cu măiestria și pasiunea ei pentru olărit. Curioșii dornici să învețe tainele lutului nu s-au dezlipit de lângă cele două roți de olărit și așteptau cu nerăbdare să le vină rândul pentru a modela fie o oală, fie o strachină; nivelul de finețe fiind determinat de răbdarea, perseverența și pricerea ucenicului.

Decorarea a fost îndrumată de artiștii plastici, profesori la Clubul Copiilor din Curtea de Argeș, Palatul Copiilor din Constanța și Palatul Copiilor din Tulcea.

Elevii au avut prilejul de a-și însuși tehnica Raku de la ceramiștii Radu Fulga, profesor la Palatul Copiilor din Constanța, și renumita artistă Marta Jakobovits, membră a U.A.P., a Academiei Maghiare din Budapesta. Tehnica Raku e o tehnică ancestrală, de origine japoneză, care reprezintă bucurie, relaxare și echilibru al sufletului. Participanții s-au familiarizat cu fazele acestei tehnici și importanța lor în procesul de realizare a obiectelor dorite; se utilizează luturi speciale, rezistente termic, deoarece suferă un șoc termic foarte puternic în care oxidarea (arderea) trece în reducție.

Procesul chimic prin care materialele folosite pentru glazurarea sau tratarea obiectelor este arderea. Oxizii și sărurile metalice își pierd oxidul, în urma căruia rămâne metalul - care produce efectul cromatic. Materialele organice, precum hârtia, frunzele uscate sau rumegușul produc flacără, iar aceasta, în contact cu obiectele fierbinți scoase din cuptor, creează efecte cromatice deosebite. Acest procedeu este fascinant de vizualizat în timp real. S-au testat diferite glazuri la temperaturi diverse pentru a demonstra procedeul chimic. Participanții au fost ghidați în modelarea materialelor, dar, în același timp, au avut ocazia să-și exprime creativitatea pentru a trata această temă prin prisma gândirii lor creative și a aptitudinilor artistice personale. Rezultatele obținute au întrecut așteptările coordonatorilor.

Pe parcursul celor zece zile s-au creat relații de prietenie și colaborare prin expandarea orizontului cultural și experimentarea diferitelor culturi și tradiții, iar prin serile culturale ale țărilor participante ne-am delectat papilele gustative cu produse culinare specifice. Au fost organizate diferite excursii: picnic la Nădrag, Croaziera pe Dunăre și vizitarea stațiunii Băile Herculane.

Evenimentul s-a finalizat cu organizarea Expoziției Happy DARO 2023, în cadrul căreia au avut loc: program artistic, joc medieval și festivitatea de premiere.

Din județul Mureș s-au evidențiat: eleva Szekely Ruxandra de la Școala Gimnazială “Friedrich Schiller”, care a obținut locul II, la categoria 7-10 ani; Oprea Sara, elevă în clasa a IX-a C, la Liceul Vocațional de Artă, Târgu Mureș, care a primit premiul II la categoria de vârstă 14-16 ani.

Mulțumim organizatorilor: prof. Simona Berghin, director al Clubului Copiilor Lugoj, prof. Tiberiu Olah, coordonator al Cercului de ceramică, pentru profesionalismul, atenția și dedicația de care au dat dovadă. De asemenea, aducem mulțumiri instituțiilor implicate și sponsorilor - fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil.

Prof. Natalia Stoica

Lasă un comentariu