Greva foamei pe scările Primăriei Târgu Mureș

Distribuie pe:

Ieri dimineață, în jurul orei 8.00, o femeie, în vârstă de 55 de ani, din Târgu Mureș, a început un protest, prin greva foamei, pe scările Primăriei Târgu Mureș. Maria Moldovan susține că a recurs la acest gest pentru a primi din partea autorităților o locuință socială. Protestatara spune că de 17 ani încoace a depus, în fiecare an, o cerere la primărie pentru a i se atribui o astfel de locuință. Ultima dată, în urmă cu o săptămână, a fost în audiență la viceprimarul municipiului Târgu Mureș, Portik Vilmos. Nemulțumită de faptul că i s-a propus un loc la Azilul de noapte, femeia a decis să intre în greva foamei. Maria Moldovan susține că la Azilul de noapte nu sunt condiții pentru a locui împreună cu fiul ei. Ea spune că nu are bani nici să plătească chiria pentru o locuință socială pe Bulevardul Pandurilor (la blocurile turn) și că ar dori să i se repartizeze o locuință în Cartierul Mureșeni unde costurile sunt accesibile.

Contactat de cotidianul “Cuvântul liber", viceprimarul Portik Vilmos a transmis că: “toți cei care aplică pentru locuințe sociale la primărie depun un dosar. Conform legislației în vigoare și HCL numărul 259/2021, regulamentul de acordare a locuințelor sociale se face pe baza unui punctaj, după care se întocmește o listă. În HCL numărul 41/2023 se găsește lista persoanelor care solicită locuințe sociale. Doamna este pe locul trei, ceea ce înseamnă că în momentul în care se eliberează o locuință socială este sunată și îi este oferită această posibilitate, condiția fiind ca cele două persoane din fața ei să refuze. Până acum i s-au oferit de două ori spații locative cu o cameră, dar doamna a refuzat, deci a rămas pe lista de așteptare. Recent, i s-a mai oferit o variantă în blocurile turn de pe Bulevardul Pandurilor, dar a refuzat din nou. Considerăm că, din punctul nostru de vedere, persoana nu a fost neîndreptățită. Lista de așteptare se întocmește conform legislației și HCL care poate fi analizată pe site-ul primăriei. Nu putem face, însă, excepții! Nu putem da pe nimeni afară din locuințe sau să înlăturăm persoane de pe listă doar pentru că dânsa a decis să decurgă la această formă de protest. Altă variantă nu există, până când nu se eliberează o altă locuință pe placul doamnei, dar și atunci, doar când îi vine rândul.

Doamna știe bine că, de fiecare dată când a avut nelămuriri, a fost primită în primărie și a primit informațiile dorite. Ultima dată, în prezența mea, în cadrul unei audiențe, am discutat toate variantele posibile.

De asemenea, nu avem cum să-i oferim spațiu locativ la Azilul de noapte. După cum este și denumirea acestuia, funcționează ca un adăpost pe timpul nopții, include asigurarea condițiilor pentru găzduirea pe timpul nopții a persoanelor adulte fără adăpost". (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu