Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație

Distribuie pe:

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, duminică, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învățământ. Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.

Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8. Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării.

În acest sens, va fi asumat un calendar, astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c., să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile că Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare, ne-a declarat prof. REZI Maria - președintele Sindicatului din Învățământ “Spiru Haret” Mureș.

B.L.

Lasă un comentariu