* “Națiunea română care vrea să trăiască și să joace un oarecare rol în istoria universului are imperativa necesitate de a se îngriji de toate acele mijloace care să poată avânta la acel grad al culturii, care să privească fără frică și gelozie asupra celorlalte națiuni. Ar fi păcat național dacă am rămâne și pe mai departe nepăsători sau superficiali față de elementele de cultură. Suntem datori să le adunăm la un loc, căci ele ne sunt partea cea mai bună a sufletului, sau parapontul (ciuda, supărarea) nostru pentru concertul neamurilor culte.”
Iosif Vulcan (1841-1907), publicist, scriitor, animator cultural, membru al Academiei Române. În anul 1865 întemeiază revista “Familia”, al cărei program era de a răspândi cultura românească din Transilvania. Era nepotul episcopului Samuil Vulcan, întemeietorul școlii din Beiuș. În anul 1866, primește la sediul revistei o scrisoare din Cernăuți de la un privat, care conținea o poezie “De-aș avea”, semnată de un tânăr poet Mihai Eminovici. Surprins plăcut de poezia primită, Iosif Vulcan își permite să-i “românizeze” numele Eminovici în Eminescu. Din acest considerent, Iosif Vulcan este considerat “nașul literar” al celui mai mare poet român.
***
* “În fața lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regăsești întru El, așa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate că ai dorit întotdeauna. În fața lui Iisus revii la firea ta adevărată, și aici te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Altfel iubește Dumnezeu, de cum iubește omul. Omul amestecă iubirea cu plăcerea, și asta-i decăderea lui. Dumnezeu te ridică deasupra ta, te crește la mărimi sufletești nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănarea dumnezeiască”.
Arsenie Boca (1910-1989), preot duhovnic și mărturisitor, scriitor, pictor, stareț de mănăstire, numit și “Sfântul Ardealului”.
***
* “Aproapele nostru este cel pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a-l iubi. Dar, de cele mai multe ori, noi vedem în aproapele nostru păcatele, neajunsurile de care noi înșine suferim. Dacă vedem că un preot merge cu o mașină scumpă însoțit de o domnișoară frumoasă, iar în spatele lor un tânăr le ducea bagajele, unii vom spune: Dacă cineva este bogat și doritor de avere, va spune: “Ce mașină are părintele!”. Un om care este desfrânat va spune: “Iată, ce femeie are părintele!”. Omul îngâmfat va spune: “Iată, părintele are slugi”. Dar, dacă este cineva adevărat creștin și trăiește în curățenia creștinească ar putea să spună: “Femeia este sora preotului”. Dacă nu este avid de bogăție poate să spună: “Mașina este împrumutată”. Dacă ar fi un om smerit va spune: “Ce fericit este fratele care duce valiza unui preot în care sunt veșmintele preotului pentru sfintele slujbe”. Deci: “Să nu judecăm, fiindcă cu judecata care judecăm, vom fi judecați”.
P.S. I Timotei cap. 1, vers. 8-10: “Noi știm că legea este bună, dacă se folosește de ea potrivit legii. Știind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cel fără de lege și răzvrătiți, pentru necredincioși și păcătoși, pentru necuviincioși și spurcați, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, pentru desfrânați, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoși, pentru cei care jură strâmb și pentru tot ce stă împotriva învățăturii sănătoase”.
Cu dragoste creștină, părintele Ilie
