La inițiativa primarului din Ungheni - Vom avea tren metropolitan pe ruta Reghin - Luduș

Distribuie pe:

Ieri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Târgu Mureș a fost adoptată o hotărâre privind asocierea municipiului reședință de județ, în calitate de membru fondator, cu orașele Reghin, Iernut, Luduș, Ungheni și comunele Bogata, Cristești, Cuci, Ernei, Gornești, Ogra, Petelea, Sângeorgiu de Mureș, Sânpaul, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Public Feroviar “Tren Metropolitan Mureș”. Prin această hotărâre s-a încuviințat participarea municipiului ca asociat, aprobarea statutului, precum și alocarea contribuției de 200.000 de lei la patrimoniul social inițial al asociației, care va fi de 1.000.000 de lei.

La începutul anului, primarul din orașul Ungheni, Victor Prodan, a demarat procedurile pentru înființarea ADI “Tren Metropolitan Mureș”, obiectivul urmărit fiind conectarea între Reghin și Luduș, precum și a localitățile de pe traseul acestei linii ferate cu o lungime totală de 72,4 km.

Conform documentelor care au însoțit proiectul de hotărâre de consiliu local, avantajele înființării unei linii de tren metropolitan sunt multiple: facilitarea accesului la transportul public pentru un număr mai mare de oameni din diferite localități, reducerea traficului rutier; dezvoltarea economică a județului Mureș, prin atragerea de noi investiții și locuri de muncă, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, oferirea unei alternative de transport mai ieftine. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu