Polițiștii de frontieră semnalează 4.893 de fapte ilegale, în primele luni ale lui 2023, cele mai multe dintre acestea vizând trecerea ilegală a graniței

Distribuie pe:

Polițiștii de frontieră au constatat, în primele trei luni ale anului, 4.893 de fapte ilegale, 2.545 de infracțiuni și 2.348 de contravenții, săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini, prin care a fost încălcată legislația națională, cele mai multe dintre acestea vizând trecerea ilegală a graniței.

Cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (962), fals și uz de fals (334), trafic de migranți (172), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (271), precum și contrabandă și fraudă vamală, a precizat, duminică, IGPF, într-un comunicat transmis Agerpres.

În această perioadă, polițiștii au depistat în zona de competență 3.289 de cetățeni străini care au încercat să treacă frontiera de stat în scop de migrație ilegală, dintre care 443 pe sensul de intrare în țară și 2.846 pe sensul de ieșire.

Mare parte dintre ei au acționat organizați în grupuri de migranți, cu sprijinul unor traficanți, fiind descoperite și reținute 186 călăuze/transportatori implicați.

Cei mai mulți cetățeni depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei au provenit din Bangladesh, Siria, Pakistan, Nepal, India, Egipt, Maroc și Turcia.

În cele trei luni, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 1.850 cetățeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale - nu aveau documentația necesară pentru a justifica scopul și condițiile de ședere, respectiv nu dețineau o viză valabilă sau un permis de ședere valabil.

Polițiștii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanți ai altor instituții abilitate, au confiscat aproximativ 750.000 pachete cu țigări în valoare de aproximativ 14 milioane lei și 9.000 kg tutun vrac și pentru narghilea, în perioada ianuarie - martie 2023.

Conform IGPF, ca urmare a unor măsuri dispuse pe linia de prevenire și combatere a migrației ilegale, la frontiera cu Serbia, se constată o scădere cu 92% a numărului de persoane depistate. De asemenea, în urma dispunerii de măsuri în vederea închiderii direcțiilor de deplasare ale migranților la frontiera cu Serbia, în perioada analizată s-a reușit prevenirea intrării în țară a 379 persoane, cu peste 93% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În continuare, cele mai multe cazuri de migrație ilegală au fost constatate la frontiera cu Ungaria, cel mai utilizat mod de încercare de intrare/ieșire ilegală în/din România a fost trecerea/tentativa de trecere ilegală prin ascunderea în mijloace de transport, aproximativ 59% dintre migranți recurgând la această metodă.

În intervalul analizat, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 61 autovehicule care erau în atenția autorităților din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării, de aproape două ori mai multe comparativ cu trimestrul I 2022.

În urma acțiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu au fost oprite la intrarea în țară aproximativ 1.000 de tone de deșeuri, deoarece nu erau îndeplinite condițiile legale necesare transportului.

Totodată, au fost depistate peste 172.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice și de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare etc.), cele mai multe cazuri fiind la frontiera româno-bulgară.

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de tranzitare a frontierei, în primul trimestru al anului 2023, pentru 13,2 milioane de cetățeni români și străini, cu 31% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, fiind procesate, totodată, 3,75 milioane de mijloace de transport în punctele de control vamale.

(Sursa foto: Denis LOVROVIC / AFP)

Lasă un comentariu