APM Mureș: Un om atacat și trei urși uciși în accidente, dintre care doi pe autostrada Transilvania

Distribuie pe:

Șeful Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Mureș, Dănuț Ștefănescu, a declarat, marți, că în ultimele zile s-au semnalat numeroase incidente legate de urși, între acestea regăsindu-se cel în care un om a fost atacat și rănit, în zona Sovata, și trei accidente, unul de tren, iar două pe Autostrada Transilvania.

“A fost atacul de la Sovata în care un om a fost rănit, se presupune de către o ursoaică. Încă nu ni s-au cerut despăgubiri deoarece noi acordăm aceste despăgubiri. Nu avem datele respective deoarece, în cazul unui atac, ursul pleacă, omul este dus la UPU și nu mai ai ce vedea, ursul nu mai stă acolo. Am recomandat celor de la fondul de vânătoare, Administrația Fondului de Vânătoare, să ceară pentru a primi autorizație de împușcare pentru un urs. (...) Dacă a fost ursoaică cu pui, se schimbă puțin problemele. (...) Două accidente de mașină, unul de tren, și, ca noutate, accidentele au fost pe autostrada Iernut-Chețani. Un urs a fost omorât, unul a fost rănit, după care a murit. Au fost predați la fondurile de vânătoare. (...) Se vede că acele garduri n-au dat rezultate dacă urșii au ajuns pe autostradă. Nu e firesc să vedem urși pe autostradă, la o viteză de 130 km/h să lovești un urs nu e cea mai mare plăcere”, a declarat presei, ieri, Dănuț Ștefănescu, preluat de Agerpres.

“Pagube avem zilnic una-două raportate, în special la vite și la oi. Am avut și două pagube, anul acesta, provocate de lup (...) avem o haită de lupi în zona Gorneștiului care a mai făcut pagube. Mai avem un urs împușcat pe baza autorizației din legea de prevenție”, a afirmat Ștefănescu.

Acesta a precizat că, deși urșii nu au habitatul în zona de câmpie, aici au început să fie semnalați tot mai des și provoacă pagube.

El a precizat că primăriile din județul Mureș nu au uzat de ordonanța de urgență pentru extragerea urșilor, preferând doar alungarea acestora și, recent, relocarea, deși în România, pe baza acestui act normativ, au fost împușcați aproximativ 25-30 de urși.

Lasă un comentariu