Lege promulgată: Mai multe facilități pentru persoanele cu dizabilități

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede acordarea mai multor facilități și drepturi persoanelor cu dizabilități, obligând, printre altele, autoritățile administrației publice să asigure accesul acestor persoane la cultură, sport și turism și să monteze în clădiri și locuri publice adaptări specifice fiecărui tip de handicap.

Actul normativ modifică și completează în acest sens Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit actului normativ, “în cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la accesibilizarea clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile și instituțiile de învățământ prin asigurarea, în interiorul acestora, a adaptărilor specifice fiecărui tip de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează: i) pentru persoanele cu handicap locomotor și cu mobilitate redusă: rampe și/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi; ii) pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăți de vedere, inclusiv cu surdo-cecitate: sisteme acustice de ghidaj și hărți tactile; iii) pentru persoanele cu handicap auditiv: sisteme de avertizare vizuală și amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive; iv) pentru persoanele cu handicap mintal și psihic: sistem de ghidaj în limbaj ușor de citit.

De asemenea, aceste persoane au dreptul la asigurarea, de către unitățile și instituțiile de învățământ, cel puțin a unei toalete accesibilizate pentru persoanele cu handicap.

Autoritățile administrației publice au obligația să asigure accesul persoanelor cu handicap la cultură, sport și turism, astfel încât în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber și zonele exterioare aferente acestora să fie adaptări specifice tipurilor de handicap. În acest fel, pentru persoanele cu handicap locomotor și cu mobilitate redusă trebuie asigurate rampe și/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi. Pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăți de vedere, inclusiv cu surdo-cecitate, se vor asigura sisteme acustice de ghidaj și hărți tactile. Pentru persoanele cu handicap auditiv se vor asigura sisteme de avertizare vizuală și amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive, iar pentru persoanele cu handicap mintal și psihic - sisteme de ghidaj în limbaj ușor de citit. De asemenea, va fi asigurată în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber sau, după caz, în zonele exterioare aferente acestora cel puțin o toaletă accesibilizată pentru persoanele cu handicap.

Actul normativ mai prevede ca autoritățile publice, instituțiile, persoanele juridice de drept public și privat, după caz, să aibă obligația de a monta, potrivit scopului, destinației și infrastructurii, în clădiri și locuri publice de adaptări specifice fiecărui tip de handicap.

În acest sens, pentru clădirile de utilitate publică, cele construite din fonduri publice, pentru mijloacele de transport în comun, principalele stații și vagoanele de transport feroviar pentru călători, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice vor trebui montate rampe și/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice și vizuale de ghidaj și informare, în limbaj ușor de citit, hărți tactile, cel puțin o toaletă adaptată.

Pentru spațiile de parcare de reședință aparținând domeniului public vor trebui montate indicatoare semnalizate prin semn internațional pentru cel puțin două locuri de parcare gratuită, adaptate și rezervate pentru persoane cu handicap.

De asemenea, legea prevede majorarea de la cinci la șapte a numărului de membri ai comisiilor de evaluare ale Consiliilor județene, după caz, ale Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, care se ocupă cu încadrarea persoanelor adulte în grad și tip de handicap. Se mai prevede introducerea funcției de vicepreședinte al acestei comisii, iar în componența acesteia să existe și o persoană cu studii juridice.

Actul normativ mai stabilește majorarea indemnizației de ședință de care beneficiază membrii acestor comisii de evaluare de la 1% la 5% din indemnizația președintelui Consiliului județean, respectiv a primarilor de sector. Indemnizația va fi imitată la 35% din indemnizația președintelui consiliului și al primarilor de sector. Plata indemnizației se suportă din bugetele Consiliilor județene, respectiv locale, ale sectoarelor municipiului București. (Agerpres)

Lasă un comentariu