Tricolorii U21 și-au aflat adversarii din preliminariile EURO 2025

Distribuie pe:

Selecționata de fotbal a României, Under 21, și-a aflat adversarii din preliminariile Campionatului European din 2025, găzduit de Slovacia. România a fost repartizată în Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. Tricolorii U21 vor începe în septembrie 2023 un nou drum spre turneul final continental. România s-a aflat în prima urnă valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2025. Au fost trase la sorți 7 grupe de câte 6 echipe și două grupe de 5. Se califică direct la EURO câștigătoarele celor 9 grupe și cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul șase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manșă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, țara gazdă, este calificată direct.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu