În județul Mureș au fost întocmite, pe parcursul anului trecut, 3.079 acte de căsătorie (2.724 ca urmare a căsătoriilor oficiate de ofițerii de stare civilă și 355 acte transcrise ca urmare a căsătoriilor ce au avut loc în străinătate), reiese din datele oferite de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș.
Dispozițiile legale în materie de stare civilă precizează că în declarația de căsătorie depusă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor/primăria unde urmează a se încheia căsătoria, viitorii soți vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei.
Conform Codului Civil Român, la încheierea căsătoriei, viitorii soți, pot conveni: Să păstreze fiecare numele de familie de dinaintea căsătoriei; Să ia numele oricăruia dintre ei; Să ia numele lor reunite; Un soț să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Actele de căsătorie se semnează de către soți, cu numele de familie pe care s-au învoit să îl poarte în timpul căsătoriei, spunea Codruța SAVA, director executiv la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș.
B.B.