Un popor “reeducat” să nu-și mai recunoască virtuțile, calitățile și-n ultimă instanță, darurile cu care l-a hărăzit Dumnezeu, este “pregătit” ușor, ușor, să iasă, fără efort, din propriu-i destin și, prin aceasta, să-și piardă iremediabil propria-i menire, ca, astfel, să cadă în golul istoric ce i s-a pregătit.
Și totuși, în ciuda acestor eforturi incomensurabile ce s-au făcut în ultimele trei sferturi de secol ca acest popor să-și părăsească matca și să-și renege ceea ce are mai sfânt, adică credința, vin din adâncurile lui un fel de așezări sufletești indestructibile, contraforți de nebiruit, ce țin Biserica neamului în plină furtună a lumii, mereu cu fața spre Dumnezeu, ca și cum cerul de deasupra-i ar fi veșnic senin!
“Îngerul Păzitor!” Inocentă poveste și cumplit de anacronică pentru lumea de azi, redusă sinistru la stricte, și-n același timp, haotice cauzalizăți ce au transformat până la desfigurare, încet și sigur, marile și tainicele evenimente ale lumii, în simple, comune și meschine fenomene istorice, sociale, economice sau biologice!
În “piața” rătăcirii noastre de azi, care mai este urechea care să se aplece la așa ceva?
Și totuși, aceea care va îndrăzni s-o facă, îi va aduce omului fiorul și lumina unei limpezi libertăți, țâșnită dintr-un cutremurător adânc de curățenie sufletească.
În gândul neîntinat al acestui popor românesc, rămas ca un diamant în pulberea istoriei, se spune că “Îngerul Păzitor” îl însoțește pe om, de la naștere până la sfârșitul vieții, stându-i mereu pe umărul drept. Ce precizare mustind de vibrate și tulburătoare semnificații! Mereu pe umărul drept! Și că el, “Îngerul Păzitor” merge cu biata ființă trecătoare, care este omul, peste tot! Peste tot, dar ... niciodată în crâșmă! Acolo, în locul acela al pierderii de sine, el, “Îngerul Păzitor” nu intră, ci îl așteaptă pe cel căzut în “ispită” să iasă afară, să-i ridice sufletul împleticit de iluzia fericirii pământești, să-l curețe, să-l aline, să-l dojenească poate, dar nicicând să-l părăsească, dându-l uitării, ci din contră, prin necondiționată și nețărmurită fidelitate, să-i insufle nădejdea ridicării din păcat!
Există în această grijă părintească a “Îngerului Păzitor” față de bietul om, ce calcă vremelnic pe pământ, tăria esenței credinței creștine: forța ridicării din propriul păcat. L-ar fi putut opri să intre în cârciumă, dar nu o face, ca să nu-i distrugă libertatea de a alege și-atunci îl așteaptă! Îl așteaptă mereu, ca pe un veșnic fiu risipitor a cărui ființă are nevoie să fie iertată.
Sau ar fi putut să intre cu el, în acel loc de pierzanie lumească, dar n-o face. Oare de ce?... Și aici răspunsul țăranului român, acel sfânt suflet anonim ce-a plăsmuit povestea, vine ca un diamant ce taie geamul vieții așezat între noi și Creator, ca prin locul rămas gol să se reverse asupra noastră, lumina LUI.
- “Ca să nu se IUDEASCĂ!” De asta nu intră bietul “Înger Păzitor” în crâșma cea ispititoare. Niciun popor de pe suprafața acestui pământ n-a transformat cu atâta forță numele celui ce L-a trădat, în propria lui faptă abominabilă, ca și cum ar fi vrut să eternizeze gestul cumplit, și în același timp, să-l elibereze pe cel care a făcut-o, punându-i in față răului propria oglindă. A IUDI este mai puternic decât “bietul” IUDA, căci păcatul, și nu pe păcătos, osândește Biserica-n lume!
Și poate de aceea, în taina sufletului său, acest popor poartă cu sine o inalterabilă curățenie. Frica “Îngerului Păzitor”: “SĂ NU SE IUDEASCĂ!”
Cartea “Omul Liber” autor Dan Puric
