Directorul medical al Institutului “Matei Balș”, Adrian Marinescu, afirmă că numărul de infecții respiratorii va fi în continuare mare în ianuarie și februarie, iar această situație reprezintă “o întoarcere la normalitate” după trei ani de pandemie cu noul coronavirus.
“Lunile ianuarie și februarie mă aștept să fie de aceeași intensitate. Probabil că echilibrul va veni undeva din martie, când vom mai avea cazuri de gripă, dar lucrurile vor arăta categoric mai bine. Discuția cu epidemia este strict pe criterii epidemiologice. Ține de număr, ține de intervalul de timp în care apar cazurile de gripă. Ceea ce mi se pare relevant este în felul următor – indiferent dacă va fi sau nu epidemie de gripă, oricum vom avea și SARS-Cov-2 în continuare și alte viroze. Numărul de infecții respiratorii va fi categoric mare, lucru care se vede din statistici.
Este clar că vom avea în aceste două luni. Partea bună este că modalitatea prin care previn aceste infecții respiratorii este comună – indiferent că vorbesc de gripă, de SARS-CoV-2 sau de alte infecții virale cu diferența că la gripă am puterea de a mă vaccin antigripal și a face o prevenție efectivă, cum pot să o fac și la SARS-CoV-2. La alte infecții virale nu pot”, a afirmat Marinescu, miercuri, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, sezonul rece cu infecții respiratorii este “o întoarcere la normalitate”, după trei ani de pandemie cu noul coronavirus.
“După părerea mea, sezonul rece cu infecții respiratorii este o întoarcere la normalitate, după trei ani de pandemie. Să ne aducem aminte că pre-pandemie aveam astfel de sezoane complicate. Elementele pe care le avem în plus ar fi două. Și anume faptul că avem infecții cu SARS-CoV-2 în continuare. Este o subraportare. Nu trebuie să ne uităm doar la datele prezentate. Sunt forme ușoare, dar avem în continuare infecții cu SARS-CoV-2. Și doi – circulația virusurilor gripale și a altor virusuri în afară de SARS-CoV-2 în cei trei ani de pandemie a fost mult redusă. Și atunci, în interacțiunea cu microorganismele, în momentul de față oamenii se vor infecta într-o mai mare măsură”, a arătat medicul.
Adrian Marinescu susține că reîntoarcerea elevilor la cursuri va duce la creștere circulației virusurilor.
“Cu siguranță că da (începerea școlii va înlesni transmiterea – n.r.). Este de așteptat să crească circulația virusurilor. Trebuie prudență și să luăm în calcul, fără să fie un capăt de țară, că lucrurile acestea, se vor întâmpla. Faptul că va crește numărul de infecții nu înseamnă că vor fi severe. Cei mici de cele mai multe ori fac forme ușoare”, a precizat Marinescu.
El recomandă, în acest context, evitarea zonelor aglomerate, a contactului cu persoanele simptomatice, purtarea măștii în mijloacele de transport și alte spații aglomerate, dar și respectarea normelor de igienă.
“Sunt lucrurile pe care toți le știm și le-am învățat în cei trei ani: să evităm zonele aglomerate, mai ales dacă sunt nearisite, mijloacele de transport, evitarea contactului cu o persoană care are simptomatologie acută. În momentul în care eu am simptomatologie acută mă izolez, nu merg în colectivitate, este vorba de copii. Adultul nu va merge la locul de muncă. Pentru a reduce transmiterea într-o oarecare măsură. Este vaccinare, sunt regulile de igienă, este faptul că masca nu trebuie să fie gândită ca o restricție, dar este o modalitatea prin care pot să previn. Tocmai în spațiile închise, în locurile neaerisite, mă refer inclusiv la mijloacele de transport”, a spus medicul. (Agerpres)