Specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, precum și cu un ofițer din cadrul BCCO Târgu Mureș, au desfășurat o activitate de informare adresată militarilor din cadrul Batalionului 51 Operații Speciale “Vulturii” – U.M. 01010 Târgu Mureș, în vederea implementării Planului de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Mureș.
În cadrul acestei activități, cei 35 de participanți au primit informații cu privire la tendințele fenomenului consumului și traficului de droguri în România, principalele categorii de substanțe și efectele acestora, noțiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadrul legal și sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistență destinat persoanelor dependente de droguri în România, noțiuni și concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri. Totodată, a fost disponibilă și trusa didactică cu mostre de droguri pusă la dispoziție de către BCCO Târgu Mureș.
L.L.