Acum, că pandemia de COVID-19 este “pe terminate” și economiile din întreaga lume încep să-și revină, este momentul perfect pentru a explora impactul potențial al coronavirusului asupra societății noastre. Compania de servicii tehnologice Cognizant prezintă o imagine de perspectivă a anului 2023, având în vedere schimbările profunde pe care pandemia le-a produs în viețile și în mentalitățile noastre.

“Marea explozie” (“bing bang”) a mediului online. Tot ce se putea muta online s-a mutat online. Criza a fost înfricoșătoare, dar, din necesitate, exigențele ei au stimulat imaginația și creativitatea. Un întreg univers de conexiuni online “a împins” unele posibilități mult peste ceea ce ne-am fi putut imagina. Impactul pe termen lung a fost crearea unei lumi care a acceptat ca destinul ei manifest să fie în spațiul cibernetic – viitorul muncii, al jocului și al tuturor lucrurilor legate de existența sa.

Casa noastră, “fortăreața” noastră. Nu cu mult timp în urmă, munca de acasă a fost un privilegiu pentru puțini angajați, dar, când a lovit COVID-19, a devenit brusc o necesitate pentru aproape toată lumea. Având în vedere că munca la distanță este, acum, ferm stabilită, ar fi nesăbuit să presupunem că ne vom întoarce vreodată la vechile moduri de lucru.

Călătoriile de afaceri nu mai sunt atât de spectaculoase (“cool”). Într-o clipită, călătoriile de afaceri au trecut de la o activitate de rang înalt la un lux inutil. În 2020, călătoriile cu avionul reprezentau una dintre cele mai mari industrii din lume, și niciun guvern nu i-ar fi forțat vreodată pe oameni să renunțe complet la ele. Dar virusul a făcut-o. Oricât de îngrozitoare a fost experiența, coronavirusul ne-a învățat că, da, am putea face ceva pentru a repara daunele pe care le-am provocat planetei noastre și ne-a îndemnat să începem să prețuim ceea ce avem.

Putem trăi… în mașină. COVID-19 a stimulat dezvoltarea unor instrumente de colaborare în realitatea virtuală. Posibilitatea interacțiunii virtuale multi-senzoriale a deschis noi oportunități de comunicare. Astăzi, din confortul și siguranța propriului cămin, participăm la mitinguri politice virtuale, asistăm la concerte de muzică online – nu este nevoie să găsim loc de parcare, nici nu riscăm să pierdem ultimul tren spre casă. Am pășit într-o lume în care oamenii și-au dat seama că ar putea trăi foarte ușor în propria mașină.

“Curat” – noul cuvânt… “cool”. COVID-19 a făcut ca spațiile publice, transportul și chiar propriile noastre case să treacă prin “marea curățenie”. Respectarea regulilor de igienă este un element esențial al rutinei noastre zilnice și o condiție de bază pentru combaterea amenințării unor viitoare focare pandemice.

Costul îmbătrânirii într-o lume post-pandemică. COVID-19 a aruncat o nouă lumină asupra îmbătrânitei noastre planete. Deși încă suntem departe de a rezolva problemele de viață și de moarte ale unei populații care înaintează în timp, am început să vorbim mai mult despre inevitabila trecere și, în sfârșit, am acceptat nebunia de a crede că o putem evita.

Sfârșitul vieții private? Marea întrebare post-COVID-19 a fost dacă infrastructura de supraveghere permanentă s-a instalat ca să nu mai plece. Bineînțeles, în timpul crizei COVID-19, cuvântul “supraveghere” suna rezonabil, dar drumul către iad este pavat cu bune intenții. Într-o eră post-virus, vom asista, oare, la adevăratul sfârșit al vieții private? (sursa – amcham.be/blog/after-virus-nine-predictions-what-world-will-look-2023)

Ileana Sandu

Lasă un răspuns