Specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Târgu-Mureș din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) au intensificat, în prima jumătate a acestei luni, acțiunile de prevenire a consumului de droguri în unitățile de învățământ din județele Mureș și Harghita.

Acestea au fost adresate elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național “Octavian Goga”, Miercurea Ciuc, Liceul “Marin Preda”, Odorheiu Secuiesc, Școala Gimnazială “Teodor Chindea”, Voșlăbeni, Școala Gimnazială “Xantus Janos”, Miercurea Ciuc, Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu”, Bălan, Școala Gimnazială “Augustin Maior”, Reghin, Școala Gimnazială “Mirona”, Reghin, Liceul Silvic Gurghiu, Școlile Gimnaziale din localitățile Ceuașu de Câmpie, Brâncovenești, Petelea, Râciu și Suseni.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu elevii, specialiștii CRPECA Târgu-Mureș au oferit consiliere cadrelor didactice în legătură cu temele care vor fi abordate în continuare de profesorii diriginți.

Prin implementarea activităților de prevenire, reprezentanții ANA își propun formarea, în rândul participanților, a unor abilități de viață necesare luării unor decizii informate, corecte și responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool și droguri, sublinia Ion Aleodor Roman, coordonator C.R.P.E.C.A. Mureș.

B.B.

Lasă un răspuns