CRISTIANO RONALDO, OUT!

Distribuie pe:

Fanii lui Manchester United s-au decis. Cristiano Ronaldo trebuie dat afară pentru ca echipa să poată începe reconstrucția, care pornește tocmai de la “descotorosirea” de starul portughez. Nu este singura măsură care trebuie luată, în opinia fanilor. Potrivit publicației The Sun, Marcus Rashford trebuie vândut și el. Acestea sunt primele două condiții pe care suporterii “diavolilor” le consideră necesare, mai ales după ce echipa a fost eliminată de Atletico Madrid în optimile Champions League, scor 0-1. Ronaldo i-a supărat pe fani pentru că este inconstant, în timp ce Rashford “nu mai poate ajuta echipa”, din cauza accidentărilor dese. În plus, starul portughez este și foarte costisitor pentru echipă, din cauza salariului exorbitant, de 43 de milioane de euro pe an brut, adică în jur de jumătate din această sumă net. Numai că Ronaldo (37 de ani) s-ar fi decis singur să plece, conform presei britanice, însă el așteaptă finalul sezonului pentru a vedea dacă United prinde unul dintre primele 4 locuri care duc în Champions League. Chiar și așa, faptul că echipa a fost eliminată din Champions League în acest sezon l-a făcut să fie destul de convins să plece.

“Diavolii” au și variante de a-i înlocui pe Ronaldo și Rashford. Conform sursei citate, pe Old Trafford ar putea ajunge Alexander Isak, Jonathan David sau Karim Adeyemi.

VICTORIE PENTRU MORALUL CSM TG. MUREȘ!

Echipa de seniori CSM Tg. Mureș a câștigat meciul din deplasare în cadrul etapei III. al CN de popice.

La Petrila pe un teren greu, băieții noștri au obținut o victorie importantă, necesară pentru ridicarea moralului echipei după înfrângerea de săptămâna trecută. De subliniat evoluția remarcabilă al lui Balogh Lóránd, cel care a reușit în ultimul schimb 580 p.d. de departe cel mai bun rezultat al partidei.

Rezultat: Inter Petrila - CSM Tg. Mureș 2-6 (3110 p.d. - 3155 p.d.). Sportivii antrenați de către Seres József au obținut următoarele rezultate: Szász Attila Alfréd 515 p.d., Bor László 526 p.d., Fekete Hunor 529 p.d., Hegyi Roland 525 p.d., Szász Tibor Levente 480 p.d. și Balogh Lóránd 580 p.d..De la gazde, cel mai bun rezultat a fost obținut de Hoarcă Codrea cu 545 p.d.

FIFA IA ÎN CALCUL SĂ O TRIMITĂ PE UCRAINA DIRECT LA MONDIALUL DIN QATAR

Ucraina continuă să traverseze o perioadă extrem de delicată pe fondul războiului declanșat de Rusia lui Vladimir Putin împotriva țării vecine.

Ucraina ar fi trebuit să joace împotriva Scoției pe data de 24 martie, într-una din semifinalele barajului pentru Mondial. Cu toate acestea, războiul prin care trece poporul ucrainean a făcut imposibil meciul de la Glasgow, astfel că FIFA l-a amânat și l-a mutat în iunie. Aflată sub asediu din data de 24 ianuarie, Ucraina ar putea primi însă o mână de ajutor din partea celor de la FIFA. Concret, forul mondial ia în calcul să îi trimită pe ucraineni direct la turneul final din Qatar, în circumstanțe excepționale, fără a mai fi nevoie să joace meciurile de baraj.

Totul a pornit de la ideea lui Noel Mooney, directorul executiv al federației Țării Galilor, iar FIFA analizează această posibilitate. Propunerea nu este una întâmplătoare, asta deoarece galezii sunt în cealaltă semifinală, cu Austria, iar învingătoarea ar trebui să întâlnească Ucraina sau Scoția în finala barajului pentru Mondial.

“Din perspectiva noastră, dacă s-ar realiza, ar fi un lucru extraordinar. E ceva ce orice om ar spune: «Dacă nu pot juca nici în iunie, ar trebui să li se ofere o invitație». A fost o întreagă discuție în jurul subiectului, cerându-se un loc în plus pentru Ucraina după ororile prin care trec.

Ar însemna o echipă în plus la Mondial și, într-o competiție care durează doar 28 de zile, ar fi foarte dificil să faci acest plan posibil”, a spus Mooney, potrivit presei britanice.

FIFA a exclus Rusia de la barajul pentru Cupa Mondială! Meciul dintre Ucraina și Scoția, amânat

Forul mondial a precizat că Polonia se va califica direct în finala play-off-ului unde se va duela cu câștigătoarea partidei dintre Suedia și Cehia.

Totodată, FIFA a precizat că partida dintre Ucraina și Scoția va fi amânat pentru luna iunie. “Comitetul Organizatoric FIFA a luat mai multe decizii cruciale în legătură cu play-off-ul de calificare la Cupa Mondială de la Qatar, în urma consultărilor cu UEFA, dar și cu federațiile membre. La data de 3 martie, Federația Ucraineană de Fotbal s-a adresat FIFA pentru o reprogramare a meciului din calificări din cauza imposibilității de a organiza atât deplasarea, cât și antrenamentele echipei în circumstanțele actuale. În urma consultărilor cu UEFA și cu cele patru federații participante în play-off-ul A din calificări, am ajuns la un acord anonim ca în spirit de solidaritate să acceptăm această cerință. Meciul dintre Scoția și Ucraina, programat inițial la data de 24 martie 2022, va fi amânat pentru luna iunie și, în consecință, meciul dintre Țara Galilor și Austria va fi, de asemenea, amânat. In plus, ca urmare a deciziei din 28 februarie 2022 luată alături de Comitetul Executiv UEFA de a suspenda toate echipele din Rusia de la participarea competițiilor organizate de FIFA și UEFA, Comitetul Organizatoric FIFA a decis ca Polonia să se califice direct în finala play-off-ului B care va avea loc la data de 29 martie 2022 și unde se va duela cu câștigătoarea partidei dintre Suedia și Cehia”, a fost anunțul făcut de FIFA, la începutul lunii martie.

VICTORIE MUNCITĂ A TRICOLORILOR ÎN DRUMUL SPRE EURO!

Sala Sporturilor din Târgu-Mureș găzduiește, în perioada 15-19 martie, turneul de calificare la UEFA Under-19 Futsal Championship! România s-a impus cu 3-2 în partida cu Georgia și așteaptă testul suprem: partida cu Slovacia! O victorie ne trimite la turneul final! Au marcat: Kurtsadze Nodar (03'47”), Giorgadze Giorgi (04'11”) / Csongor Csog (10'25”), Tamás Nagy (16'37”), Alexandru Trifa (34'03”). Vineri, 18 martie, de la ora 18.30, se dispută partida România - Slovacia, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș. Vino și susțineți pe tricolori în drumul spre victorie!

CONTINUĂ PREGĂTIRILE PENTRU EURO U21 GĂZDUIT DE ROMÂNIA: VIZITĂ UEFA LA CELE 4 STADIOANE

În perioada 5-9 martie, o echipă UEFA a vizitat arenele din țara noastră care vor găzdui, împreună cu cele din Georgia, partidele Campionatului European U21 din 2023.

Liderul de proiect de la Nyon împreună cu colegi din zona de media și broadcasting au verificat facilitățile stadioanele Steaua, Giulești (din București), “Dr. Constantin Rădulescu” și Cluj Arena (din Cluj-Napoca), au definit alocarea încăperilor și au delimitat zonele exterioare. Din partea FRF au participat la vizita de lucru Alexandru Cândea, liderul proiectului din România, Diana Pirciu, manager operațional la stadioanele de la EURO U21, și Vlad Munteanu, directorul turneului din partea asociației gazdă. La finalul inspecției stadioanelor și a întâlnirilor programate, reprezentații UEFA au precizat că toate pregătirile se desfășoară conform planului inițial.

TRICOLORELE U19 AU ÎNVINS CATEGORIC UNGARIA, ÎNTR-UN JOC AMICAL

Naționala feminină U19 a învins cu 5-2 Ungaria U19, într-un meci amical disputat la Arad. Tricolorele vor mai întâlni o dată același adversar joi, de data aceasta la Gyula, în Ungaria. Selecționata antrenată de Ion Marin a controlat jocul de la Arad, iar căpitanul Adina Borodi a fost jucătoarea meciului. Pe lângă cele trei reușite, Borodi a fost cea care a pasat decisiv și la reușita Ioanei Bălăceanu. Cu câteva minute înainte de final, Clara Roșu a închis tabela la 5-2 pentru tricolore, printr-o lovitură de la 11 metri. Cel de-al doilea meci amical este programat joi, 17 martie, de la ora 11:00, și se va juca la Gyula, Ungaria. Naționala antrenată de Ion Marin a mai jucat două partide amicale contra Bulgariei în luna februarie, în timpul unui cantonament care a avut loc la Ruse. Tricolorele au remizat atunci, scor 1-1, în primul meci și s-au impus cu 2-1 în cel de-al doilea.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu