PROIECȚII BNR: ECONOMIA ROMÂNIEI SCADE CONSIDERABIL, INFLAȚIA CREȘTE PUTERNIC

Distribuie pe:

Creșterea economică este așteptată să decelereze considerabil în 2022 și 2023, estimează membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR).

În opinia BNR, criza energetică, posibil agravată de conflictul Rusia-Ucraina, împreună cu blocajele în lanțurile de producție și aprovizionare continuă să reprezinte surse majore de incertitudini și riscuri.

“Referitor la viitorul poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că după ce a atins probabil o dinamică foarte înaltă din perspectivă istorică în 2021, dar semnificativ inferioară celei previzionate anterior, creșterea economică este așteptată să decelereze considerabil în 2022 și 2023, și mai pronunțat decât s-a anticipat în noiembrie 2021.

Evoluția implică valori mult mai joase ale excedentului de cerere agregată pe orizontul prognozei față de cele estimate anterior și care se restrâng gradual de la mijlocul anului curent, până aproape de anulare la finele orizontului prognozei, chiar și în condițiile unei dinamici sensibil mai scăzute a PIB potential”, arată BNR citată de News.ro.

S-a sesizat că determinantul major al avansului PIB va rămâne consumul privat, în condițiile anticipării unei creșteri relativ robuste a acestuia pe orizontul proiecției, doar ceva mai temperate decât s-a previzionat anterior.

În contextul schemelor de compensare prezumate a fi aplicate până în luna martie 2022, rata anuală a inflației este așteptată să scadă foarte ușor în intervalul ianuarie-martie, dar să consemneze un salt amplu și să atingă un vârf în luna aprilie, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte, au remarcat membrii Consiliului.

S-a admis, însă, că există mari incertitudini în ceea ce privește caracteristicile viitoare ale măsurilor de sprijin, fiind posibilă, printre altele, prelungirea cu încă trei luni a schemei curente de compensare și plafonare a prețurilor, potrivit informațiilor din spațiul public.

Dar, chiar și într-un asemenea scenariu ipotetic, rata anuală a inflației ar putea să urce la un nivel de două cifre în trimestrul III 2022, iar abaterea ei semnificativă de la intervalul țintei este de așteptat să se prelungească cu încă un trimestru, comparativ cu scenariul de bază, au observat membrii Consiliului.

Foto: SpotMedia.ro/Alex Nistor

Lasă un comentariu