Sunt acum doi oameni de zăpadă care cântă și spun versuri printre stele și îngeri, în lumina sfântă a divinității.
Victor Socaciu a părăsit mult prea devreme această lume, la fel ca și poetul Adrian Păunescu, ale cărui versuri le-a transpus magistral în muzică. Oameni deosebiți, extraordinari, care vor atinge corzi de suflet prin harul lor și de dincolo de moarte, pentru că poezia, muzica și creația artistică în general rămân nemuritoare...
Dumnezeu să-i odihnească în pace și să le țină harul veșnic viu! Adio, Victor Socaciu!
OAMENI DE ZĂPADĂ
Ninge fără milă cu vinovăție
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nuntă, ninge și sfâșie
Se fărâmițează ultimul salut.
Vai de noi, femeie, ninge-a despărțire
Vom pleca departe unde avem de mers
Ninge să despartă gheață și iubire
Oarbe felinare trec spre univers.
Ninge sfânt și păgân
Numai ochii mai rămân
Despărțirea s-o mai vadă
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Niște oameni de zăpadă.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape
Ninge peste îngeri, ninge peste văi
Ninge peste clopot, ninge peste ape
Ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge ca-n Esenin și-n poema rusă
Ninge fantomatic și bacovian
Ninge că sunt rece, ninge că ești dusă
Ninge ca la moartea ultimului an.
(Versuri ADRIAN PĂUNESCU, transpuse musical de VICTOR SOCACIU)
