DECEMBRIE 1989 - DECEMBRIE 2021 - DOSARUL REVOLUȚIEI RĂMÂNE O ENIGMĂ

Distribuie pe:

Au trecut 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, care devin tot mai difuze în memoria noastră odată cu trecerea timpului. Tinerii crescuți în epoca rețelelor sociale privesc spre apogeul solidarității naționale ca printr-un geam mat. Nu prea au ce să învețe din manualele de istorie, iar pentru cei mai mulți, libertatea și democrația sunt un dat, ceva natural, singurul aer pe care l-au respirat vreodată. Puțini conștientizează că în ansamblul istoriei umane, democrația reprezintă excepția și nu regula, iar atunci când apare este atât de fragilă încât mulți sunt înclinați să creadă că este mai curând un ideal și nu un fapt.

Au trecut 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 și nu avem o soluție în Dosarul Revoluției. Libertatea de care ne-am bucurat în ultimele trei decenii a fost plătită cu peste 1 000 de vieți și aproape 2.500 de răniți. Cu cât ne îndepărtăm în timp de momentul comiterii faptelor anchetate, cu atât scad șansele de tragere la răspundere a vinovaților. Și cine este vinovat de acest lung eșec al sistemului judiciar?

Vina aparține în totalitate autorităților, dar societatea românească nu își permite să uite sacrificiul petrecut în urmă cu 32 de ani. Nu putem continua să depunem coroane, în timp ce în manualele de istorie abordăm expeditiv chestiunea represiunii din decembrie 1989. Nu ne permitem să tratăm superficial drepturile de vot și de liberă exprimare sau să devenim nostalgici pentru vremurile dinainte de 1990, uitând cât de mult am progresat în libertate. Iar această libertate are un preț.

În decembrie 1989, mii de locuitori ai orașului Târgu-Mureș, români și etnici maghiari deopotrivă, au ieșit în stradă, braț la braț, pentru a protesta împotriva dictaturii comuniste. Șase și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți, reținuți și bătuți în sediile Miliției și Securității. Pentru sacrificiul lor, nu-i vom uita pe Adrian Hidoș (21 de ani), Hegyi Lajos (25 de ani), Ilie Muntean (30 de ani), Pajka Károly (33 de ani), Bodoni Sándor (33 de ani) și Tamás Ernõ (38 de ani), târgumureșenii căzuți în Revoluția din decembrie 1989.

Prof. univ. dr LEONARD AZAMFIREI

Lasă un comentariu