- Șapte, cifră aducătoare de nenorociri pentru nevinovați. Șapte ani de temniță grea, sentință irevocabilă și oprobriu aruncat cu profund dispreț în “cârca” omului cinstit, nobil, onest, demn și vrednic.
Într-o sâmbătă seara, Dorin, bunul meu prieten, m-a întrebat de ce sunt atât de iritat și ce am cu cifra șapte.
- Știi, am stat de vorbă astăzi cu o fată. I-am întocmit o fișă de sănătate pentru dosarul de angajare la o întreprindere de cabluri. Ce nedreptate i s-a făcut acestei fete și mai ales cum i-au schimbat viața negândiții și necruțătorii ăștia de securiști și judecători și asta pentru că n-au vrut să o creadă că este nevinovată. Măi, Dorine, într-un sistem totalitar, dacă vrei să scapi de o acuzație, trebuie să dovedești că ești nevinovat și asta, de cele mai multe ori, nu-i de-ajuns. Într-un stat democratic, organele de cercetare trebuie să dovedească ele, categoric, vinovăția ta. Probele administrate trebuie să fie certe, evidente și incontestabile și nici astea, uneori, nu sunt suficiente pentru ca să te bage în închisoare.
- Unde ai lucrat până acum? Ce calificare ai?, am întrebat fata.
Mi-a răspuns că este licențiată a Academiei Comerciale din Brașov, că a fost contabila șefă a fermei de la Batoș, de lângă Reghin, apoi a stat șapte ani în închisoare, iar după ce a fost eliberată, a intrat în slujbă ca femeie de serviciu la șantierul termocentralei de la Iernut. Nimeni nu o angaja. După câțiva ani i s-a permis să funcționeze într-un birou, la o întreprindere de cabluri.
Am întrebat-o cum s-a întâmplat și pentru ce a fost condamnată.
- Bine, mi-a răspuns ea, am să vă spun. Sper că dumneavoastră mă veți crede, și a început povestea ei.
Făcea zilnic naveta cu trenul. Pleca la ora 7 și se întorcea cu trenul de după masă. De obicei, pe la 6-7 seara intra în casă. Era logodită cu un medic de vârsta ei care obținuse, prin concurs, un post în orașul Tg. Mureș. Urma ca peste trei luni să facă nunta.
Într-o dimineață, la Gara de Nord din Tg. Mureș, cineva a întrebat-o dacă merge la Reghin. Primind de la ea un răspuns afirmativ, străinul a rugat-o să ducă o scrisoare și să o predea unui tovarăș, care o va aștepta în gară, pe peron, în fața chioșcului de ziare. Omul o implora să-i facă acest serviciu pentru că la mijloc era ceva foarte urgent și foarte important. Cu semnalmentele date, fata l-a recunoscut imediat pe destinatar în gara Reghin.
În trei săptămâni ea a fost judecată, inclusă în lotul de complotiști contra securității statului și a primit șapte ani de temniță grea.
Degeaba a încercat învinuita să-i convingă pe judecători că gestul ei de a duce scrisoarea “subversivă” a fost nevinovat, că nu-l cunoaște nici pe cel care a rugat-o să ducă scrisoarea, nici conținutul ei și nici pe destinatar. Nimeni nu a ascultat-o. Cei din “lot” care au confirmat spusele ei, nu au fost luați în seamă. A stat în pușcărie 7 ani încheiați.
Logodnicul a fost amenințat și avertizat că dacă nu rupe legătura cu “bandita”, va fi condamnat și el drept complice. I s-a recomandat să o uite și să se însoare cu o altă fată și nu va păți nimic. Au trecut doi-trei ani și medicul a început să avanseze rapid în ierarhia universitară. Ce schimbare de direcție în viitorul acestui medic. Oare să fi fost o întâmplare?
Fetei i s-a adus la cunoștință în închisoare, de către un “binevoitor”, despre noul statut al logodnicului. După ce a ieșit din închisoare și s-au întâlnit accidental pe stradă, doctorul s-a făcut că nu o cunoaște. Durerea i-a fost mare. Știa că nu se mai poate căsători cu marea ei iubire, dar nici nu se aștepta ca el să nu o recunoască.
- Știi, a continuat Dorin, nu prea pricepi aserțiunea lui Bernard Shaw “hell is paved with good intentions, not with bad ones”, până când viața nu-ți demonstrează câtă dreptate a avut irlandezul, convertit englez. Și în cazul fetei, toți au ajutat la pavaj și au crezut în dreptatea lor, nu a ei.
- Când Scaraoschi a dispus pietruirea drumului, a replicat Radu, s-a gândit în primul rând la cei care au semnat de bunăvoie și nesiliți de nimeni contractul cu serviciul secret. Aceștia trebuiau să informeze “stăpânul” nu atât de mult despre proveniența materialelor, de calitatea lor, de competența constructorului, ci să scrie “note” despre ce vorbesc angajații, despre intențiile lor de a trece de partea lui sau despre planurile recalcitranților. Care dintre complotiști o fi turnat-o pe biata fată? Sigur unul care a intrat, ca toți informatorii, în tagma privilegiaților. Am auzit că aceștia sunt organizați, codificați, secretizați și trecuți pe liste de plată. Ei au tupeul să se plimbe sfidător pe pavajul cu intenții bune. Recompensele nu sunt numai în bani. Unii au preferat titluri și posturi universitare, alții funcții plenipotențiare, dar cei mai mulți au optat pentru slujbe de conducere. Ai să vezi că va veni ziua când bărbierul regelui Midas, care știe listele cu coduri, nu v-a putea să tacă, și va “sufla” secretul în stufăriș și perlele scoase pe gură vor fi duse de vânt, iar ecoul împrăștiat va aduce la cunoștință vulgului vorbele de taină.
- Nu fi așa de melodramatic, a continuat Dorin.
- Cum poți să minimalizezi abuzurile și nedreptățile acestea? Într-o zi se vor răzbuna, sigur! Ce știi tu. Acolo, cu tancurile voastre, în cazarmă, nu știți ce se petrece în țară. Dacă ar fi fost un caz izolat aș spune că a fost o întâmplare, dar uite ce a pățit și unchiul meu, Liviu.
După marea întregire de la Alba Iulia, secretarul primăriei din Agnita, un ungur mai în vârstă, domolit, echilibrat și chibzuit, cu organul înțelegerii potolit, nealterat de Trianon, i-a spus unchiului meu, un tânăr tot așa de chibzuit, de potolit și judecat, și acesta cu organul înțelegerii intact:
- Mă, Liviule, acum a venit lumea românească, așa că de azi încolo, uite cheile, tu vei fi secretarul primăriei din Agnita.
Din ziua aceea, Liviu și-a luat în primire atribuțiile secretarului Primăriei din Agnita. Nu i s-a reproșat niciodată vreo disfuncționalitate. Primarul se schimba des, după cum se succedau la guvern partidele politice, dar secretarul era imuabil. În mâna lui Liviu erau toate “cheile” primăriei. Liviu, unchiul meu, era mai mic de statură, cumpătat, blând, potolit și molcom la vorbă. Purta ochelari cu foarte multe dioptrii. Era un funcționar înzestrat, valoros, exact și imposibil de corupt. Nu știa ce este potlogăria. Nu știa ce este vorba răstită. Acasă, în societate sau la serviciu își exprima părerile sau dezacordul pașnic, domol, măsurat și cu multe argumente.
Chemat urgent la Sibiu, cu situațiile de lună încheiate, Liviu s-a grăbit să ia trenul spre oraș. După ce s-a urcat în ultimul vagon, în ultima clipă, a văzut că trenul este ticsit de legionari, îmbrăcați în cămăși verzi, cu centuri în diagonală, iar unii dintre ei înarmați. Ajuns la Sibiu, Liviu s-a grăbit să-și ducă teancul de documente la destinație. Atunci, la Prefectură, a aflat că, de fapt, Garda de fier a declanșat rebeliunea.
De la acest episod au trecut zece ani. Într-o zi au năvălit în casa lui Liviu cinci tovarăși, i-au pus cătușe, I-au aruncat într-o dubită și l-au dus la Brașov. A fost judecat și condamnat la șapte ani închisoare. Dorine, nu ți se pare curiosă această cifră de șapte ani pe care o primesc nevinovații? Degeaba a încercat el să se dezvinovățească, în zadar s-a străduit el să demonstreze că nu a fost înscris în Garda de Fier, fără folos s-a luptat să aducă martori, acuzarea a fost necruțătoare, neîngăduitoare. A fost văzut în trenul care ducea legionarii la Sibiu și asta i-a fost fatal.
Șapte ani, banditule!, i-a strigat procurorul militar pe care, din întâmplare, l-am cunoscut. Mi-a fost coleg în școala primară, dar l-am “pierdut” pe drum. A rămas repetent în clasa a treia. Tovarășului procuror militar i-au trebuit doi ani ca să termine clasa a patra primară. Ce a mai făcut, pe unde a mai lucrat, nimeni nu știe. De ajuns că prin '51, la douăzeci și unu de ani, a fost “înscăunat” procuror militar la Brașov.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
