Iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în care domnește principiul repaosului și al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie, și se încheie în 24 februarie, cu Dragobetele, care marchează începutul primăverii și al anului agricol.
Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar românii îl pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel, dansul dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să alegi o zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea, iarna are o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere. Cele mai multe tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele rurale din Bucovina și Transilvania. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie, alături de cei dragi.
Sărbătorile de iarnă erau în trecut un prilej de bucurie pentru cei mici, care așteptau cu nerăbdare prima zăpadă și sosirea lui Moș Nicolae și a lui Moș Crăciun. Câți dintre ei își mai lustruiesc astăzi ghetele, pentru ca Moș Nicolae să le umple cu cele mai frumoase jucării și cele mai gustoase dulciuri? Din păcate, din ce în ce mai puțini copii simt cu adevărat spiritul Crăciunului și al sărbătorilor de iarnă, în general, deoarece sunt bombardați de jocurile pe calculator și de conversațiile cu prietenii pe rețelele de socializare.
Colindul datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor. Din punct de vedere etimologic, cuvântul colind derivă din latinescul colo-colare, care înseamnă “ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Sunt persoane care susțin că acest termen vine de la latinescul “calendae”, care provine din “calare” (chemare).
Obiceiul colindatului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea sufletească și trupească pentru ca Hristos să Se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne descoperă că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc.
În trecut, nu se cântau colinde înainte de 6 decembrie, ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae. Cetele de colindători erau de mai multe feluri: cei mici plecau la colindat în prima parte a zilei Ajunului Domnului și cântau colindul “Bună dimineața la Moș Ajun”. Flăcăii satului colindau după lăsarea serii, în mod deosebit la familiile care aveau fete necăsătorite. Fata din casa colindată avea datoria de a pregăti un colac pe care trebuia să-l dăruiască flăcăului pe care îl plăcea. Flăcăul păstra colacul dacă o îndrăgea pe fată, iar în caz contrar, îl așeza în stâlpul porții casei. Exista și obiceiul ca cei căsătoriți să colinde alte familii până târziu în noapte. De reținut: în trecut fetele nu mergeau la colindat.
Colindele au o mulțime de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de unde provin. Un lucru pe care nu trebuie să-l uităm este acela că rolul colindelor este de a fi cântate în grup, după cum păstorii din Betleem și magii de la Răsărit nu s-au închinat singuri Pruncului Iisus.
Colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate în scris și notate muzical, mult mai târziu. Colindele au o bază biblică, ele descoperă în versuri faptele relatate de Evangheliști în legă-tură cu evenimentul sfânt al Nașterii Domnului. Nu numai vestea pe care o împărtășesc aceste cântări este minunată, ci și modul în care poporul român a compus, a interpretat și a transmis colindele. Mitropolitul Antonie Plămădeală afirma că “se prind așa de ușor și se transmit cu ușurință de la o generație la alta, tocmai pentru că au reușit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilității noastre celei mai adânci”.
Pe teritoriul României are forme de conținut și incantație în funcție de zona geografică, cel mai autentic fiind considerat colindul din Moldova și nordul Munteniei, unde începe în zorii zilei de Ajun, cu cete de copii din zonele rurale (nu aiurea în tramvai, autobuz, scările de bloc sau pe străzi în zona urbană, ca o formă de cerșit). Copiii fără prihană simbolizează spiritul inocenței, asemeni Pruncului Iisus, ca mesageri ai Nașterii Domnului ce intră în curțile sătenilor și încep cântarea la ușă sau geam.
Ei sunt însoțiți de câte o călăuză sau vătaf (părinte al unui copil din grup), cu câte o bâtă în mână, cu care să-i apere pe copii de câini numai până la poarta fiecărui sătean, deoarece în această noapte, câinii sunt ținuți legați, iar localnicii respectând obiceiul, își pregătesc din timp, merinde și bănuți pentru colindători, dar și un blid sau o strachină cu toate semințele și roadele pământului (grâu, porumb, fasole, nuci, alune, prune uscate, poame, pere, mere...) pentru a fi aruncate în urma lor, spre rodnicia pământului din anul următor.
La fel se aruncă și în urma preotului, atunci când umblă cu Icoana, în fiecare casă vestind Nașterea Mântuitorului.
Călăuza sau vătaful nu participă niciodată la “Colindul Inocenței” care nu se mai cântă după prânz și nicidecum seara, începând cu “Bună dimineața la Moș Ajun/ Și mâine cu bine la Moș Crăciun...” și se încheie tot cu “Bună dimineața la Moș Ajun/ Și mâine cu bine la Moș Crăciun!/La anul și la mulți ani!”, iar versificația este aceeași din vremea copilăriei noastre, când așteptam Crăciunul cu trăistuța pentru merinde pregătită din timp, un săcuț cu baieră de susținere pe umăr, din pânză albă, confecționat de mama sau bunica.
Moș Ajunul este singurul colind la care participă băieți și fete (toți fiind copii neprihăniți), ulterior, Plugușorul fiind colindul băieților, iar Sorcova este atribuită fetelor. (sursa și foto- azm.gov.ro)
COLINDE, COLINDE
de Mihai Eminescu
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucură copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele.
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
ILEANA SANDU
