Din nou rămân pe gânduri în “Casa de pe Deal”,
din satul cu vechi și dragi amintiri.
Încă o noapte grea prinde a trece peste viața mea.
Și ca și alte dăți visa-voi că dorm,
când, de fapt, veghea-voi la liniștea țării mele
și la suferințele neamului meu, cel românesc.
Printre ramurile rare ale bătrânului nuc,
din grădina casei părintești,
Luna rotundă și mare dă să se ascundă după un negru nor,
iar stelele străvezii par a fi tot mai rare.
De departe, de după dealuri, de dincolo de Soare-Apune,
răzbăte șuieratul prelung al locomotivei unui tren,
stârnind lătratul ne-ntrerupt al câinilor de la stâna oilor.
Din fundătura de uliță a satului se auzea
scârțâitul repetat al osilor roților unui car,
peste care se suprapunea nechezatul brusc al unui cal,
ajungând până la mine vorba blândă și calmă a străbaciului Nicoară.
Coborât din plai de munte, aducea, între loitrele căruței sale,
lapte, caș și urdă dulce, iar pe buze,
vestea a venit TOAMNA brumărie!
IOAN VULCAN-AGNITEANUL, SEPT. 2021