De aici rezultă că chipul și asemănarea coexistă prin modalități diferite, la interferența transcendenței și imanenței, presupunându-se cu necesitate una pe cealaltă. Cât de mult mai tinde omul modern spre asemănarea lui cu chipul divin, se poate observa cu ușurință! Pentru oricine este vizibilă această înstrăinare a omului modern față de religie, ceea ce a condus la desacralizarea valorile morale și religioase, astfel că o mare parte a omenirii a devenit tot mai înrobită și învrăjbită, slujind mai mult celui care “gestionează” răul și ura în lume, și nu binele și iubirea, cum ne îndeamnă religia și morala creștină. Cu toate aceste limite, spiritualitatea creștină s-a menținut ca un bastion al rezistenței în fața decăderii morale și al atacurilor la adresa creștinismului, și mai ales a ortodoxismului, creînd anticorpii necesari în vederea menținerii echilibrului social și al rânduielii creștine, destul de vulnerabile în contextul modernismulului și postmodernismului, care, în mod paradoxal, induce un feed-back pozitiv în plan spiritual și religios, întărind zidurile bisericii, devenind inexpugnabile, atâta timp cât vorbim de o credință reală și nu despre un mimetism religios păgubos și gălăgios. Doar o asemenea credință și spiritualitate, fundamentată pe adevărul creștin, eliberator, ca adevăr evanghelic - mântuitor, va putea conduce la ceea ce filosofii numesc devrăjire, care în raport cu despiritualizarea - opus acestuia -, este desemnat prin acel proces mult așteptat de religie, desemnat prin conceptul de respitualizare, adică de revenire a valorilor culturale și morale în matca lor proprie, din care modernismul și postmodernismul încearcă să le mențină dincolo de cursul lor firesc, adică între acele valori morale și spirituale autentice pentru oricare popor și națiune, cu care globaliștii și postmoderniștii nu sunt de acord, încercând să mențină acea vrăjire, în dauna devrăjirii sau a respiritualizării și sacralizării autentice.
Astfel, modernismul și postmodernismul a produs schimbări radicale în sufletul omului, sărăcindu-l tot mai mult spiritual și moral. Într-un asemenea context, căderea morală și spirituală a omului contemporan este considerat ca a fi “răul principal” care se manifestă în toate domeniile de activitate umană, de la știință și artă până la educație, de la economie până la politică și întreaga condiție istorică și spirituală a omului. Totodată, în aceste condiții, deloc privilegiate pentru specia umană, omul este privit ca orice altă specie, și nu ca scop suprem. Simptomul cel mai acut al crizei modernității, stimați cititori, îl constituie componenta etică a crizei, asa-zisa criză morală, esența acesteia constând în înlocuirea valorilor morale tradiționale cu alte valori de tranziție, ajungându-se în cele din urmă la eliminarea lor, exprimată prin fenomenele analizate: cel al despirituaizării și desacralizării, în ultimă instanță, al dezumanizării și al entropiei sociale.
Așa cum anticipam, evoluția în plan economic și material în general nu a fost de bun augur pentru latura spirituală a societății umane. Aceste efecte negative s-au făcut resimțite în toate stadiile pe care le-a parcurs omenirea, și care după sociologul francez, A. Comte, ar aparține: teologiei, metafizicii și științei, asupra cărora nu voi putea insista din rațiuni obiective. Coroborând aceste stadii cu alte asemenea etapizări socio-istorice, un alt sociolog și futurolog (futurologia fiind știința despre viitor), A. Toffler, a desprins alte asemenea etape evolutive ale societății umane: stadiul I - agricultura; stadiul II - industrializarea și urbanizarea și stadiul III - infosfera. Stadiu reprezentat prin ceeea ce este desemnat prin societatea informatizată - postindustrială și postmodernă. Dacă ne referim la cadrele spirituale specifice etapei teologiei și metafizicii, acestora le-ar fi specifice: miturile, credințele, simbolurile, ritualurile, sărbătorile religioase, sacrificiile, înțelepciunile, învățăturile și profețiile, ceea ce înseamnă că lumea spirituală o devansa cu mult pe cea materială - a cadrelor și manifestărilor nonspirituale. Coroborând clasificarea acestor stadii evolutive ale celor doi sociologi, putem observa că epoca modernă și post-modernă, stabilită de Toffler, corespunde cu stadiul positivist - științific al lui Comte, când libertatea de gândire și știința devansează gândirea mitologică și religioasă. Într-un asemenea context avem de a face având cu acest proces al despiritualizării, devenind mai transparent în domeniul religiozității (în acest sens am scris cartea Religie și Religiozitate, unde am delimitat cele două concepte, ușor confundabile), fiind corespondent cu ceea ce este desemnat prin procesul al secularizării religiei și religiozității. Se știe că dezvoltarea și industrializarea societății contemporane a dus la adâncirea continuă a crizei nu numai în domeniul valorilor morale, culturale, și spirituale, ci și în alte domenii, pe care le resimțim fiecare în parte și sistemul societal în ansamblul său, pe fondul paradigmei economice, urmată încă de cei care se situează pe această poziție neomarxistă și antireligioasă, care s-au disociat de spiritul religios.
Conf. IOAN JUDE, sociolog
