EXERCIȚII FINANCIARE PENTRU COPII

Distribuie pe:

Experții în educație financiară ne sfătuiesc să le explicăm copiilor noștri, de la cea mai fragedă vârstă, ce sunt banii și cum pot fi gestionați corect.

În opinia specialiștilor, există câteva exerciții financiare pentru copii, amuzante, dar și foarte educative.

Învață-i să economisească - Important este să fie învățați să facă acest lucru, să înțeleagă ce sunt banii, cum se stabilește valoarea lor, ce trebuie să știe despre cumpărături, dar și despre economisire. Educația financiară dă rezultatele cele mai bune atunci când copiii au propriile conturi de economii și reușesc să le înțeleagă valoarea, în timp.

Ce sunt banii, cum se obțin și care este valoarea lor, sunt primele întrebări la care cei mici trebuie să găsească răspunsurile, împreună cu adulții care îi formează, fie acasă, în familie, fie în cadru organizat, la grădiniță și la școală.

Un copil pregătit pentru viitor este cel care poate înțelege cum funcționează economia, pornind de la jocuri practice și ajungând să poată participa la deciziile legate de propriul lor cont de economii, chiar dacă la început va face acest lucru împreună cu familia sau cu tutorele legal.

Istoria banilor îi ajută - Pentru a înțelege mai bine principiile pe care se bazează economia, copilul trebuie să știe câte ceva din istoria schimburilor de bunuri, începând de la troc (schimbul de bunuri), pentru a avea imaginea de ansamblu a situației anterioare apariției banilor.

Tot o lecție de istorie i-ar putea învăța ce însemna, pe vremuri, a bate monedă, ce valoare avea moneda, în diverse perioade și în mai multe părți ale lumii, ce se putea cumpăra. La muzeele de istorie pot să vadă monede din diverse epoci, astfel încât să fie atrași de studiul aprofundat, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă, în zilele noastre, bancnota, plata cu un card bancar sau transferul de bani prin internet banking.

Astfel vor înțelege de ce a fost nevoie de apariția unui bun neutru, în economia inițială a trocului, pentru a se putea cumpăra mărfuri, chiar și atunci când cei care le ofereau nu erau interesați de alte bunuri pe care cumpărătorul le-ar fi putut da la schimb.

Puși în situații practice și cu perspectiva istorică, cei mici vor putea înțelege încă un lucru esențial: dacă nu ai suficienți bani, nu poți cumpăra ceea ce îți dorești. Astfel vor înțelege mai bine valoarea banilor și importanța economisirii lor.

De la perspectiva istorică, la viitor - Copiii vor înțelege, astfel, de ce oamenii muncesc pentru a câștiga bani, de ce unele munci sunt mai bine remunerate decât altele, de ce câștigă mai mulți bani cei care au investit în educația lor. Și vor avea perspectiva economisirii banilor pentru studii, înțelegând la ce ajută, în viitor, acele conturi de economii pentru o facultate bună, care să le asigure un loc de muncă bine plătit.

Lasă-l să participe la cumpărături - Cel mai bun exercițiu este acela prin care copilul este lăsat să participe la cumpărături, alături de familie, să ia decizii și să administreze, împreună cu familia, conturile de economii deschise pe numele lui.

Fie că este vorba de un cont dedicat activităților recreative sau cumpărăturilor importante pentru cel mic, iar copilul poate vedea cât de important este să adune suma necesară satisfacerii nevoilor sau plății unui cadou important, fie că este un cont în care se strâng bani pentru studii, importantă este legătura permanentă a copilului cu gestionarea sumelor economisite, astfel încât acesta să înțeleagă valoarea banilor și importanța economisirii lor. (L.P.)

Lasă un comentariu