PERSOANELE ASIMPTOMATICE NU TRANSMIT COVID-19?!

Distribuie pe:

Un studiu recent arată că o persoană infectată cu Covid-19, dar care nu are simptome, nu transmite virusul mai departe! Din 455 de persoane câte au intrat în contact cu un pacient infectat, dar asimptomatic, niciuna nu a luat boala.

Veștile bune sunt aduse de primul și cel mai amplu studiu, realizat de 8 cercetători chinezi, legat de cât de contagioși sunt cei care au infecția Covid-19, dar nu au simptome ale bolii.

“În studiul nostru, am pus o persoană testată pozitiv pentru noul coronavirus, dar asimptomatică, să stea lângă alte 455 de persoane, dintre care 25% cu afecțiuni cardiovasculare, apoi i-am supravegheat atent timp de 5 zile.

După aceea, cele 455 de persoane au fost izolate și monitorizate cu atenție. Dintre acestea, doar 8 au avut semnele unei infecții respiratorii, dar niciuna nu a luat virusul SARS COV 2, acest lucru fiind certificat prin testarea pcr, analizele de sânge și examinarea pulmonară prin tomografie”, afirmă oamenii de știință chinezi, citați de descopera.ro.

Comentând acest studiu, dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, a declarat, pentru DiGi24: “Aceste noi date vor schimba cu siguranță modul în care noi toți ne vom raporta la acest virus în viitorul apropiat. De ce? În momentul în care există un contact prelungit, așa cum se întâmplă în familie sau la locul de muncă, rămâne un risc de a transmite, dar, la nivel de populație, atunci când mergem la terase sau la supermarket, sau în altă parte, riscul ca un asimptomatic să transmită infecția este practic foarte, foarte mic, ceea schimbă mult datele problemei, pentru că asta înseamnă că, dacă o persoană este asimptomatică și ne întâlnim cu ea, avem un risc mic de a ne îmbolnăvi, lucru care este diferit față de ceea ce știam până acum.

Acest studiu ar putea schimba trei elemente în plan practic: persoanele diagnosticate, dar asimptomatice, cu atât mai mult ar putea să stea acasă, să nu mai fie internate. În al doilea rând, nu ar trebui să ne fie teamă în momentul în care ieșim din casă și venim în contact cu alte persoane, să ne gândim că cei din jur, chiar dacă nu au simptome, pot să transmită coronavirusul, riscul fiind categoric unul mic.

În al treilea rând, singurul studiu din România vorbește de un procent de imunizare de 2%, ceea ce înseamnă că 360.000 de români au trecut prin boală.

Dacă ne gândim că maximum 20.000 sunt diagnosticați, asta înseamnă că, în rest, cei mai mulți au avut forme asimptomatice. Studiul recent ne liniștește cumva, gândindu-ne chiar că o persoană simptomatică are un risc mic de a ne transmite virusul”.

 

Lasă un comentariu