Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române “Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și “Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”. Astfel, pe parcursul acestui an vor fi în centrul atenției diverse aspecte legate de modalitățile de pastorație ale părinților și copiilor, diferite căi de apropiere a omului de Dumnezeu și mijloace de consolidare a celei mai importante celule a societății – familia.

În concepția creștină, omul, prin modul și ordinea în care a fost creat, ca și prin ceea ce Dumnezeu a așezat în ființa lui deodată cu crearea, este coroana creației. Distincția lui se vede mai ales în aceea că “a fost creat cu puterile fizice și spirituale, necesare pentru împlinirea scopului, spre care l-a destinat Dumnezeu”, adică de a se bucura de toate celelalte făpturi și a stăpâni peste ele (Fac.1,25). Existența lui, la început, implica o armonie perfectă față de natură, față de sine însuși și față de Dumnezeu. El tindea, prin natura sa morală și spirituală, spre Dumnezeu. Căci avea voință curată și trăia liber de pasiuni.

Înclinarea moștenită, a omului, spre bine, înclinarea creștinului către Dumnezeu, înseamnă, în orice caz, o dispoziție cu caracter pozitiv, care poate fi dezvoltată. Ea este o potență cu posibilități optime de actualizare, deci o premisă reală pentru dezvoltarea ulterioară în direcție morală. Nici despre ea nu se poate însă spune că ar condiționa însăși dezvoltarea și nici că în ea însăși ar fi dată limita până la care s-ar putea ridica omul pe scara desăvârșirii sale. Căci progresul moral nu ajunge niciodată la gradul ultimei perfecțiuni, încât să nu mai fie posibil un progres în viața aceasta.

La realizarea în viață a progresului moral al creștinului, rolul covârșitor îl joacă preotul, care trebuie să fie un păstor desăvârșit, un liturghisitor adevărat, rugător de Dumnezeu, asistent social, într-un cuvânt spus, trebuie să fie un model de slujitor demn de admirat și de urmat. Preoții sunt chemați să fie sfințitori ai vieții și învățători ai credinței și modele. Toată viața, preotului trebuie să fie o Liturghie. Cineva a gândit pentru aceasta o formulă foarte potrivită: viața și propovăduirea preotului trebuie să fie “o Liturghie după Liturghie”. Așa cum biserica e un loc sacru în mijlocul satului, sau într-un cartier de oraș, tot așa și preotul trebuie să fie un sacerdot, un om sfințit și sfințitor, oriunde s-ar afla. Sfinții Părinți tratează preoția cu un mare respect, cu temere și cu sfială.

Preotul trebuie să nu uite: trebuie să fie un om al rugăciunii, al meditării, o fereastră către Dumnezeu: Dacă rămâne lumesc, iese din starea de preoție. Preotul, ca și păstor, trebuie să fie milostiv, bun, iertător, să încurajeze, să îmbărbăteze, să fie Părinte, al tuturor, precum i se spune. El trebuie să confirme în permanență acest apelativ.

Credincioșii trebuie să privească la preot ca la o icoană. Tinerii să vadă în preot pe cel mai mare învățător. Să afle de la el ceea ce vor păstra toată viața în cugete.

Începutul misiunii pastorale, pentru noi, îl face Mântuitorul Iisus Hristos. El a învățat și a propovăduit prin viu grai mulțimea care-l împresura însetată după cuvântul Său. Iisus, ca păstor, a știut să îmbine cu măiestrie pentru fiecare caz, cu priceperea, talentul și dragostea caracteristică personalității sale, toate mijloacele de procedare, având în vedere natura cunoștințelor și individualitatea ascultătorilor săi. Lucrarea pastorală a lui Iisus ne oferă o îndrumare înțeleaptă și un stimulent plin de viață pentru cucerirea minții, inimii și voinței ascultătorilor.

Lucrarea pastorală a lui Iisus nu este șablonică, ci elastică și variată, ținând seama de organul aperceptiv, adică de etatea, gradul de cultură, profesiunea și preocupările sale.

De aceea, Iisus Hristos vorbește plugarilor despre semănător; podgorenilor despre lucrătorii viei; pescarilor despre pescuitul minunat. Dar dacă în procedeul Său didactic, Iisus înțelege cu ușurință și plăcere individualitatea sau fondul operceptiv al ascultătorilor Săi, întâmpină greutăți atunci când trebuie să aibă în vedere al doilea factor al procedurii, și anume natura cunoștințelor. Știm că obiceiul principal al învățăturii Mântuitorului Hristos a fost mesianitatea și dumnezeirea sa. Iisus este exemplul desăvârșit al păstorului. Păstorul de suflete exercită cea mai puternică influență asupra ucenicilor săi prin puterea exemplului. Iisus se dă chiar pe Sine exemplu de păstor, de învățător, de educator.

Viața Mântuitorului a fost curată, nepătată, încât bunul Său nume nu l-au putut umili nici cei mai mari dușmani ai săi. Zelul personal al Mântuitorului nu a cunoscut margini. El n-a știut ce-i oboseala, nu s-a temut de nicio jertfă, când a fost vorba să mântuiască un suflet. Pedagogia creștină modernă cere ca pedagogul să se identifice cu doctrina sa, să-și trăiască învățătura, să fie exemplu pentru cel ce învață. Puțini sunt acei păstori de suflete care împlinesc în biserică întocmai această condiție. Dar Hristos și-a trăit învățătura. El n-a teoretizat, n-a creat o teologie, o știință despre Dumnezeu-Tatăl, ci a trăit în Dumnezeu, Tatăl Lui și Tatăl nostru; și ca Fiu al Părintelui Ceresc ne-a făcut și pe noi fii ai aceluiași Părinte.

Pastorația lui Iisus este psihologică pentru că dumnezeiescul Învățător este desăvârșit cunoscător al sufletelor ascultătorilor Săi. Această putere de pătrundere până în cele mai ascunse tainițe ale sufletului îi dă posibilitatea să cunoască individualitatea ucenicilor și a ascultătorilor Lui de tot felul, traducându-l pe fiecare după cerințele sale sufletești.

Referitor la tipurile religioase, putem spune că religiozitatea își primește pecete specifică de la predispoziție, înclinarea sufletească personală și de la temperamentul omului. Astfel putem vorbi despre diferite tipuri religioase: Tipul intelectualist – are înclinări spre probleme religioase intelectualiste; Tipul voluntarist-etic – lasă pe al doilea plan problemele adevărului și este preocupat în primul rând de realizările, de faptele vieții religios-morale; Tipul sentimental – este stăpânit de viața sentimentală religioasă; Tipul optimist – alege părțile ușoare și plăcute ale religiei; Tipul pesimist – descoperă pretutindeni părțile grele; Tipul flegmatic – trăiește cu nepăsare față de valorile emotive ale religiei.

Demersul pastoral individual produce în mentalul și sufletul fiecărui om, în raport de formarea lui de până atunci și de gradul de “pruncie”, încă nealterat, precum și de fondul lui ontogenetic, și nu în ultimul rând, și datorită condiției lui socio-profesionale, culturale etc., “starea necesară” receptării și asumării lucrării pastorale.

Ne vom referi cu precădere la pastorația individuală în cazul copiilor. Spunem că aceasta este cea mai importantă parte a pastorației, cea a copiilor mici, pentru că în modul în care omul își începe viața din punct de vedere spiritual, tot așa o și continuă. Această pastorație a copiilor trebuie făcută cu foarte multă grijă, pentru că vârsta copilăriei este una la care copilul are o imaginație foarte bogată. Primul pas în pastorația unui copil îl reprezintă momentul Tainei Sfântului Botez pe care acesta îl primește de la preot. Apoi, după Botez, copilul trebuie dus la biserică și împărtășit cât mai des. Euharistia nu este o Taină din Biserică, ci izvorul, punctul central și scopul tuturor Tainelor, este Taina Bisericii. Cu cât crește copilul trebuie instruit ca să conștientizeze rostul și importanța “mersului la biserică”, acolo unde se săvârșește Sfânta Liturghie. Cu ocazia diverselor praznice, copiii trebuie să fie atrași la biserică prin diverse mijloace, cum ar fi de pildă pregătirea unor surprize pentru ei, diferite cadouri pe care să le țină minte și de care să fie mai atașați sufletește. Încă de la această vârstă trebuie să rețină rugăciuni pentru ca să devină un om care se roagă la Dumnezeu din toată inima.

Concluzionând cele prezentate, putem spune că pastorația individuală, și mai ales în cazul copiilor, este de maximă importanță pentru că este un început, un moment de formare a laturii spirituale, iar dacă aceasta se formează bine de la început, bine va și continua mai departe.

Lasă un răspuns