“NATO E FUNDAMENTALĂ PENTRU ROMÂNIA, IAR ANGAJAMENTUL NOSTRU LA SUCCESUL SĂU ESTE SOLID”

Distribuie pe:

Organizația Tratatului Nord-Atlantic este fundamentală pentru România, iar angajamentul țării noastre la succesul Alianței este solid, a declarat premierul Ludovic Orban, joi, la sediul NATO.

“NATO este fundamentală pentru România, iar angajamentul nostru la succesul său este solid”, a afirmat șeful Executivului de la București.

Totodată, el a vorbit despre bugetul pentru Apărare alocat de țara noastră.

“Vom continua să alocăm 2% din PIB pentru Apărare, în concordanță cu obiectivele Alianței exprimate la Summitul din Țara Galilor, în 2014. În același timp, România va continua să contribuie la misiunile și inițiativele NATO privind prezența aliată înaintată de pe flancul estic”, a spus Orban.

Acesta a făcut, de asemenea, referire la misiunile militarilor români în Afganistan, Kosovo, Irak și a vorbit despre securitatea din regiunea Mării Negre, care “continuă să se deterioreze”. El a mai spus că această temă a fost unul dintre subiectele dialogului său cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

“De asemenea, am discutat despre situația de securitate din Marea Neagră, care continuă să se deterioreze, în timp ce Rusia continuă să își consolideze postura militară. Am subliniat importanța acordată de România consolidării rolului NATO în regiunea Mării Negre și am convenit să colaborăm în acest sens, pentru consolidarea prezenței aliate înaintate pe flancul estic în toate domeniile - terestru, aerian, maritim”, a punctat el.

Orban a subliniat, în intervenția sa, că România susține “consolidarea dimensiunii politice a NATO” și cooperarea între Alianță și Uniunea Europeană într-un spirit al complementarității.

“O altă temă importantă de discuție a fost reflecția asupra consolidării dimensiunii politice a NATO, pe care liderii Alianței au decis să o prezinte. Am subliniat că acest proces trebuie să contribuie în continuare la unitatea, solidaritatea și abilitatea NATO de a se adapta, pornind de la premisa că Alianța trebuie să continue procesul de adaptare și să își consolideze postura de apărare și descurajare, fără ideea că Alianța este în criză - care este incorectă”, a afirmat Orban.

 

Lasă un comentariu