Un studiu recent, realizat online de firma optică videt.ro, scoate în evidență care sunt cele mai cumpărate culori de lentile estetice pentru modificarea culorii irisului, dar mai ales care sunt motivele principale pentru care anumite culori sunt considerate atractive în rândul românilor, iar altele mai puțin atractive.
Tinerii își doresc o schimbare de look
Conform studiului realizat de videt.ro, în Romania, pe primul loc în topul preferințelor românilor se află ochii albaștri, urmați îndeaproape de cei verzi, apoi căprui deschis și negri.
În consecință, achiziționarea lentilelor colorate a devenit un trend în rândul a tot mai mulți tineri români, care își doresc schimbări de look (aspect). Dacă la început lentilele au fost testate de marile celebrități care jucau roluri de vampiri sau extratereștri, acum din ce în ce mai mulți participanți la evenimente mondene și tineri care urmăresc moda și vor să fie în tendințe le poartă și le recomandă.
Tot în număr mare se află și cei care optează pentru lentile colorate cu dioptrie, opțiunea fiind atractivă în special pentru cei care deja poartă lentile de vedere și sunt obișnuiți cu procesul de întreținere și curățare al acestora. Lor li se alătură și purtătorii de ochelari, care testează această variantă pentru ocazii speciale, și nu numai.
Doar 1% din populație are ochii gri sau violet
Specialiștii explică și factorii care determină atracția românilor pentru anumite culori de ochi, precum și psihologia din spatele alegerii lor.
Astfel, printre motivele pentru care suntem atrași de unele culori de ochi, se numără faptul că sunt culori rare, întrucât aproximativ 79% din populația lumii are ochii căprui închis, ceea ce o face cea mai comună culoare de ochi din lume.
În ordine descrescătoare se poziționează ochii albaștri, cu un procent de 8-10%, nuanțele deschise de căprui sau căprui-verde (5% din populația globului), iar printre cele mai rare culori se află ochii verzi, care reprezintă doar 2% din cei 7 miliarde de oameni ai lumii. Însă, în topul celor mai rare culori care reprezintă sub 1% din populație se află nuanțele de gri și violet.
În România, puțin peste jumătate din populația țării are ochii căprui, motiv pentru care nuanțele deschise, albastre sau verzi, rămân culorile râvnite de către cei care cochetează cu lentilele de contact colorate.
În urmă cu 10.000 de ani, toți oamenii aveau ochi căprui
Concret, dintre peste 66.000 de răspunsuri obținute, românii au optat pentru lentile de contact verzi (20,3%), albastre deschis (16,9%), căprui deschis (16%), albastre închis (15,2%), gri (10,9%), chihlimbar (7,9%), mov (6,9%) și căprui închis – 5,9%.
Preferința pentru ochii albaștri sau verzi este explicată de specialiști prin faptul că, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, existau doar oameni cu ochi căprui, iar schimbarea istorică s-a produs în urma unei mutații care a redus producția de melanină la nivelul irisului.
Diferențele de culoare a ochilor sunt rezultatul diferitelor cantități de granule de pigment de melanină din celulele irisului, astfel încât o persoană cu mai puțină melanină în melanocitele irisului său va avea o culoare mai deschisă a ochilor (albastru sau verde, de exemplu) decât o persoană cu o concentrație mai mare de melanină care, cel mai probabil, va avea ochii căprui.
Cantitatea de melatonină existentă la nivelul irisului are un rol esențial în protejarea organismului, despre ea afirmându-se că previne apariția cancerului, întărește sistemul imunitar și poate încetini îmbătrânirea celulară.