În ziua de vineri, 11 octombrie a.c., cu începere de la ora 17, Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoră” din Reghin va găzdui cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs județean de interpretare a cântecului popular, intitulat “Mureș, dorurile tale”. Concursul are menirea de a descoperi, încuraja și promova tinerii interpreți de muzică populară. În concurs s-au înscris 9 tineri interpreți. Vor susține recitaluri, în finalul concursului de interpretare, consacrații și îndrăgiții interpreți de muzică populară: Ioan Cristian Țăran, Mihaela și Ciprian Istrate, Anca Branca, Costi Dumitru, Ovidiu Furnea, Iulia Maier și Cosmin Cotârlă, câștigătorul ediției de anul trecul al concursului de interpretare. Acompaniamentul festivalului va fi asigurat de renumita Orchestră “Hora” a Casei Municipale de Cultură “Eugen Nicoară” din Reghin, având dirijor pe profesorul Ioan Conțiu, directorul instituției.

Lasă un răspuns