PROIECT: ÎN ANUL 2021, RECENSĂMÂNT PRIN AUTORECENZARE!

Distribuie pe:

Potrivit unui proiect legislativ trimis Guvernului de Institutul Național de Statistică (INS), noul recensământ general al populației și locuințelor din România va avea loc în perioada iulie - noiembrie 2021, iar în prima parte cetățenii își pot completa singuri, on-line, formularele de recenzare.

Cetățenii care nu completează singuri formularele de recenzare, vor fi cuprinși în faza a doua a procesului, când va avea loc recenzarea prin interviuri față în față. În schimb, cetățenii care își vor completa singuri formularele online vor beneficia de o zi liberă din partea angajatorilor.

Proiectul INS prevede și crearea unui Consiliu de Comunicare și Transparență, care să promoveze recensământul în rândul opiniei publice și să mobilizeze populația, prin mesaje și apariții în mass-media. Consiliul, compus din reprezentanți ai Parlamentului, Administrației Prezidențiale, mediului universitar, instituțiilor de presă, ONG-urilor și patronatelor, va fi condus de președintele Academiei Române.

Recensământul va fi obligatoriu pentru persoanele cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie, cu reședința obișnuită în România și pentru persoanele cu cetățenie română, cu domiciliul în România, dar cu reședința în altă țară pentru o perioadă mai mică de 12 luni.

Refuzul de a furniza datele cerute de recenzori este contravenție și e sancționat cu amendă. Proiectul prevede și realizarea unui recensământ de probă, în cursul anului 2020, la care participarea persoanelor este obligatorie. Programele informatice necesare pentru autorecenzarea on-line a cetățenilor va fi realizat de INS și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Autorecenzarea se realizează accesând pe internet propriul formular individual P, completat deja parțial cu anumite date obținute prin colectarea indirectă, pe baza unui nume de utilizator și a unei parole.

Pe formular, fiecare persoană trebuie să înscrie, după caz, următoarele modificări sau completări: a) să modifice informații deja completate în formular prin colectarea indirectă din surse administrative care nu corespund cu realitatea; b) să completeze adresa reședinței obișnuite, în cazul în care aceasta nu corespunde cu adresa de domiciliu; c) să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul individual; d) să completeze răspunsurile la toate întrebările din formularul gospodăriei din care face parte, dacă acesta nu a fost completat deja de un alt membru al gospodăriei; e) să completeze răspunsurile la toate întrebările referitoare la clădirea în care este amplasată locuința, în cazul în care răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deja completate.

Lasă un comentariu