I
Risipitu-s-a noaptea și luna s-a ascuns.
Străluce soarele pe cerul de azur.
E timpul să-ți deschizi ochii limpezi și
să-mi primești urarea de Bună dimineața!
Bine-ai venit în proaspeții zori:
Cu zâmbetul pe chip;
Cu dragostea în suflet;
Cu gândul bun în minte;
Ferice îți va fi ziua!
II
Îți scriu un mesaj...
Dar vorbe nu găsesc și mă frământ,
Sărutul tău l-aș vrea
Sau îndurarea cerurilor mândre.
Nu pot fără tine,
Fără zâmbetul tău senin.
E schimbătoare lumea și-i schiloadă
Și piere-ncet dacă-mpreună nu-i călcăm cărarea.
Îți scriu un mesaj....
Aș vrea să te uimească
Și să zâmbești, citindu-l
În așteptarea unor noi minuni.
Ne vom vedea, îngerul meu...
Tu dorul mi-l cunoști
Iar eu te port în gând în fiecare clipă _
Despre asta îți scriu printre rânduri.
Îți scriu un mesaj...
Și ca o pasăre inima-n pieptu-mi se zbate,
Azi, trebuie să mă visezi,
Fiindcă că am dispărut dintr-odată.
Tu să nu-ți uiți făgăduința -
Vei fi cel mai ferice de pe lume!
În tainica, misterioasa lume, unde, atâta timp,
te-am căutat, te-am căutat pe tine...
III
În noaptea asta, o veșnicie a pierit, posacă. Stelele
tremurânde varsă lumini fantomatice peste necuprins.
Risipă de flori, în neștire, pentru toate făpturile,
Fata din lună m-a țintuit cu privirea _
N-am reușit s-o ating, dar am căutat-o în crângul cerului,
Ca pe un dulce miraj ce doar în vis ți se-arată.
I-aș atinge brâul subțire,
Aș goni către ea, călare pe calul meu preferat. Cu o lumină
pășește ușor pe stele...
Tu ești aidoma lunii _ nu arzi de dragoste!
Atunci, luminează-mi, măcar, cărările pe pământ...
FAZZA
(H.H. Hamdan bin Mohammed bin Rashid al Maktoum)