Simona Halep va fi în echipa de Fed Cup a României, la Ostrava, în sferturile Grupei Mondiale. Confruntarea cu Cehia va fi pe 9 și pe 10 februarie. Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan vor reprezenta România în primul tur al Grupei Mondiale din Fed Cup. Halep a avut de-a lungul vremii destul de mult de harță cu fanii români, care au acuzat-o în diverse rânduri că interesul ei personal, e mult peste cel național, că nu e patrioată. S-a întâmplat atunci când România a întâlnit Canada, în deplasare, iar Halep a ales să nu fie prezentă alături de colege. S-a spus că preferă să tragă pentru clasamentul WTA. Urma turneul de la Stuttgart, iar diferența de fus orar între America și Europa ar fi încurcat-o în vederea pregătirii turneului din Germania. Halep i-a dat, însă, acum pe spate pe fani cu o declarație acordată la Brașov, într-o conferință de presă. Întrebată dacă vizează încă un trofeu de Grand Slam, Simona a răspuns: “Mi-aș dori să mai câștig unul, dar obiectivul meu principal este să facem treabă bună la Fed Cup, anul acesta. Nu va fi ușor, dar putem visa la trofeul cel mare”.