Unirea este cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat, nouă, românilor, în decursul zbuciumatei noastre istorii. De aceea, se cuvine ca acestui gen de sărbătoare să-i acordăm importanța majoră pe care o merită. Pentru că joi, 24 ianuarie, sărbătorim Unirea dintre Moldova și Țara Românească, la 160 de ani, punându-se astfel bazele României moderne, să transformăm acest moment de răsunet în cea de-a doua zi națională, acordându-i onorurile meritate. Ca urmare, suntem invitați să participăm cu toții la manifestările organizate cu acest prilej și, lucru foarte important, să nu uităm să arborăm pe frontispiciul caselor noastre, TRICOLORUL, simbolul cel mai de preț al dragostei de țară.

Așadar, români, să ne bucurăm de prima unire ca și de cea de-a doua unire, pentru că 1918 n-ar fi existat, dacă înaintea lui n-ar fi fost 1859!

Lasă un răspuns