Nu, în cele ce urmează, nu este vorba despre cuceritorul roman al lui William Makepeace Thackeray, ci de penibila, sinistra pe alocuri, realitate cotidiană, care ne amărăște mai toate zilele, și așa încețoșate de criza mizerabilă indusă de Noua Ocultă Mondială.
Viața noastră a devenit o cavalcadă a decepțiilor, a trădărilor, a tristeților - parcă dirijate, toate și ele, de același demon care a smuls și speranța din Cutia Pandorei și a ascuns-o în cele mai tenebroase unghere.
M-a revoltat până la durere episodul oribil, de mai dăunăzi, văzând mari personalități ale culturii și artei românești, din atât de puținele câte au mai rămas în țara asta, umilite în stradă de marionetele imaginarului reprezentativ pentru o Românie decăzută din dreptul ei la strălucire.
O fotografie face acum înconjurul lumii.
“În fotografia asta încap și istoria noastră recentă, și toată actualitatea. Dan Grigore, care în anii comunismului aducea căldură în sala Ateneului, ajunge, după 30 de ani, să protesteze în afara Ateneului, față de restaurația pe care PSD o execută sub ochii noștri.
Fotografia asta mai spune că locul lui Mihai Șora, al lui Andrei Oișteanu și al lui Nicolae Prelipceanu era înăuntrul Ateneului, într-o țară normală, fără penali la cârmă. Ei și mulți alții ar fi fost cuvenita galerie a României, față-n față cu Europa. Fotografia asta este despre o biată țară marginală și nereprezentată.”
“Simfonia #Rezist. Cum a «concertat» Dan Grigore peste drum de Ateneu, lângă Mihai Șora” își intitula, vineri, excelentul reportaj jurnalistul Laurențiu Ciocăzanu, pe Platforma Ziariștilor Liberi: “ (...)Ieri seară, Dan Grigore a ales să-și sărbătorească esența liberală în stradă, la Ateneul Român, peste drum de sala unde a concertat deseori. Nu și-a imaginat niciodată că va muta «spectacolul» la câțiva metri de locul unde și-a plimbat deseori degetele prin «Appassionata» lui Beethoven, sau unde a gesticulat, de la dreapta la stânga, între «doctrinele» Brahms, Rachmaninov sau Ceaikovski.
Ieri seară, a «concertat» pe alte acorduri. Fine și grosiere deopotrivă. În mijlocul Europei reale, cea pe care o simte de-o viață între clapele pianului, dar căreia nu i-a vorbit direct de prea multe ori. A susținut aria vocilor libere din stradă. Acea lume din care s-a născut simfonia, clasicul și valoarea de orice fel, căreia maestrul îi este soldat credincios pe viață. E strigătul libertății călcate în picioare, pe care a înțeles că ieri trebuie s-o apere și altfel decât în sala de concert. Printr-un protest pașnic și de efect. Împreună cu toți cei care au putut veni să-l acompanieze pe acest portativ ad-hoc extraordinar.
Nu i-au lipsit mai tinerii săi adepți întru comorile Europei libere, dar și venerabili cărturari precum Mihai Șora. Ce poză genială! Câtă normalitate, ce influență întru decență! Imagine de o minunăție vie. Dan Grigore și Mihai Șora, ninși de ani și de onoare, concertând împreună cu strada și cu toți care vibrau cu ea de la distanță. O imagine vizavi de locul unde Europa pășise în casa culturală a României.”
Dureros!
Luni, 14 ianuarie, același Laurențiu Ciocăzanu scria: “Figura lui Mihai Șora face înconjurul lumii. El Mundo: «Filosoful de 102 ani, liderul protestului de la Ateneu, a spus ce simțeau milioane de români: CE RUȘINE!»“În articolul cu titlul “România și provocarea iliberală a Europei”, jurnaliștii de la celebrul cotidian cu acces la întreaga lume vorbitoare de limbă spaniolă fac radiografia noii țări-problemă a Europei: România.
“Când joia trecută, puțin după ora 20.00, a început ceremonia la spectaculosul Ateneu Român, camerele televiziunilor și ochii invitaților erau îndreptați spre scenă. Era un moment foarte tensionat, cu prezența aproape a tuturor personalităților naționale și internaționale, dar în mijlocul unei escaladări a confruntărilor din interiorul statului român. Cu doar câteva zile în urmă, președintele Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker, își exprima, printr-un atac foarte dur, neîncrederea sa față de capacitatea României de a prelua președinția UE (pentru următorul semestru, al cărei debut oficial se sărbătorea în acea noapte.) Erau prezenți în sală însuși Juncker cu ai săi 27 de comisari europeni, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Consiliului European, Donald Tusk, în stare să susțină un larg discurs emoționant într-o română perfectă. A vorbit făcând referiri literare, istorice și personale, reușind să ridice în picioare auditoriul Ateneului și, pentru moment, să dea uitării dezbinarea est-vest, distanța dintre vechii și noii membri.
Fără îndoială însă, cel mai important lucru din acea zi, cel mai relevant, nu se întâmpla în sala Ateneului, printre înjunghierile și reproșurile înalților funcționari ai statului român, ci dincolo de pereții edificiului. Imaginea care redă cel mai bine divizarea din România, proba cea mai arzătoare pe continent, era cea a filosofului Mihai Șora, în vârstă de 102 ani, fost ministru și fost membru al Rezistenței franceze, în Al Doilea Război Mondial. Șora, câștigător al premiului Cetățeanul European al anului 2018, nu era invitat la ceremonie din cauza criticilor sale față de guvern. Iar în acea noapte friguroasă și ningând, la o temperatură sub zero grade Celsius, el era capul protestului, sub sloganul «Vrem în Europa, nu în dictatură». Acolo, sub statuia compozitorului George Enescu ale cărui piese au ajuns și în orchestra Uniunii Europene, la puțini metri distanță de înalții oficiali europeni, cu privirea sa «severă» a spus ceea ce simțeau milioane de români: «Ce rușine!»“.
Ca să fie tacâmul complet, fiindcă unora le plac atât de mult fecalele încât le servesc și ca aperitiv, și ca desert, în deschidere, Imnul de Stat al României, interpretat de Corul “Madrigal”, i-a fost retezată ultima strofă, aceasta:
“Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,/ Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt/ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!”. Mi-e prea silă să comentez, dar am spus că, dacă unora nu le mai place Crucea, o să luăm Lancea lui Horea, poate s-or mai dezmetici.
O încheiere apoteotică, de-a dreptul, la eveniment, îi aparține europarlamentarului Norica Nicolai, care a afirmat că ilustrele personalități care înghețau la ușa Ateneului, ca și “rezistenții”, toți protestatarii au fost stipendiați să facă atmosferă. De cine, de unde, cum și ce fel n-a mai spus tătăișa, determinând-o pe actrița Oana Pellea să-i ceară să prezinte dovezile, pentru a nu o acționa în judecată, iar pe scriitorul Radu Paraschivescu s-o ridiculizeze, cu spiritul său sclipitor: “Europarlamentarul Norica Nicolai de la ALDE susține, știți unde, că protestatarii aflați lunea trecută la BCU au fost plătiți. (În treacăt fie spus, salut inspirația celui care a botezat acest partid ALDE. Într-adevăr, nu putea să existe nume mai nimerit.) M-am numărat printre cei prezenți la protest, dar n-am primit nimic. Am întrebat în stânga și-n dreapta. Degeaba. Nimeni n-a vrut să mă îndrume. Asemenea arghirofilie n-am văzut de când sunt. Mă văd nevoit, așadar, să apelez la bunăvoința doamnei Nicolai. Și s-o întreb următoarele:
1. Unde e casieria și ce program de lucru cu protestatarii are? 2. Cum se dovedește participarea? Sunt suficiente două-trei fotografii? 3. Se plătește paușal sau în funcție de durata prezenței la protest?
4. Scandările se plătesc separat? 5. Noricăi Nicolai chiar nu-i e rușine? (Ultima e retorică.) Mulțumesc.”
No comment! Totul este o rușine națională.
