La Școala Gimnazială Petelea, REVEDERE EMOȚIONANTĂ, DUPĂ 43 DE ANI!

Distribuie pe:

Sâmbătă, 8 septembrie 2018, cu doar două zile înainte de începerea noului an școlar, la Școala Gimnazială din comuna mureșeană Petelea, s-a desfășurat un eveniment la fel de emoționant, care i-a reunit, după 43 de ani, pe absolvenții promoției 1974 - 1975.

Cu foarte mari emoții și cu lacrimi de bucurie în ochi, din “șireagul de mărgele care s-a destrămat odată cu ultimul clopoțel” al anului școlar 1975, la citirea catalogului de către fosta dirigintă Victoria Socaci, au răspuns prezent Boko Albert, Aneta Costea, Lenuța Făgăraș, Vasile Grama, Ștefan Grindean, Nechifor Moldovan, Pintea Moldovan, Lucian Simion Moldovan, Lucia Neamțu, Octavian Oprea, Ioan Teodor și Dănuț Costin.

Pe lângă bucuria revederii, ceea ce i-a impresionat în mod deosebit pe foștii absolvenți, a fost chiar școala în care au învățat, cu zeci de ani în urmă, pentru că în loc ca patina timpului să se fi așternut și peste “gazda” lor, clădirea părea nouă, dotată cu toate utilitățile, vopsită și zugrăvită în culori vesele, iar în interior surprizele au continuat nu numai cu aspectul îngrijit al claselor, dar și cu laboratoare moderne, ba chiar cu manuale noi pe bănci, în așteptarea noilor elevi.

“În realitate, școala funcționează în aceeași clădire în care funcționa și pe vremea noastră, o casă veche săsească, însă, în ultimul timp, atât Primăria Petelea, cât și foștii elevi, deveniți cu timpul meseriași pricepuți, au participat fie cu munca depusă, fie cu donații, la efortul de modernizare a școlii. Dacă atunci când am văzut școala în exterior, am fost plăcut impresionați, în interior pot să spun că am fost extaziați, văzând parchetul și mobilierul noi, dotările moderne din clase și din laboratoare.

Cred că un rol deosebit în aspectul îngrijit al școlii îl are directoarea, doamna Carmen Angela Nicoară, despre care mie îmi place să spun că este “un suflet mare, la o școală mică”, ne-a declarat doamna Victoria Socaci.

La festivitate, au participat și unii dintre dascălii care le-au inoculat foștilor elevi că “visele pot deveni realitate”, printre aceștia numărându-se învățătorii Aurelia Popa și Dumitru Popa și profesorii Mihail Borda, Dănilă Lobonț, Ana Moldovan și Szabo Margareta.

Chiar dacă nu a marcat “o vârstă rotundă”, întâlnirea promoției 1974 -1975 a Școlii Generale din Petelea a fost presărată cu “amintiri din copilărie”, nostalgii despre vremuri trecute, dar și cu realizările profesionale și familiile pe care fiecare și le-au durat în timp.

Lasă un comentariu