Pe lângă influenţarea destinului, a caracterului şi a personalităţii noastre, astrele predispun şi în ceea ce priveşte raportarea fiecăruia dintre noi la bani, în funcţie de zodia în care ne-am născut.

Iată ce ne spune astrologica.ro despre legătura dintre zodii şi poziţia lor faţă de bani.

Berbecii sunt cei care încep afacerile, cei care au idei îndrăzneţe, dar care au nevoie de susţinere pentru a duce un proiect până la capăt. Vor căuta să facă bani din mai multe surse, doar pentru a dovedi că se poate. Nu banul în sine este un scop, ci titlul de cel mai bun în obţinerea lui. Însă, Berbecii nu sunt dispuşi să facă economii, aşa că banii sunt cheltuiţi în viteza cu care vin.

Taurul are lipici la bani, este zodia care ştie când să tragă pentru a-i face, dar şi când să se retragă pentru a culege roadele muncii sale, alături de cei dragi. De altfel, Taurul este o zodie generoasă, căreia îi place să îi ajute şi pe alţii. El munceşte cu deosebită tragere de inimă, mai ales când ştie că la sfârşitul zilei se va bucura de stabilitatea materială şi financiară de care are atâta nevoie pentru a se simţi în siguranţă.

Gemenii au, de obicei, mai multe surse din care fac bani. Reuşesc să scape de ei la fel de repede pe cât îi fac. Având tendinţa naturală de a vorbi mult, pot fi foarte buni în vânzări sau se pot folosi de abilităţile lor oratorice pentru a-i convinge pe superiori că merită o mărire de salariu.

Racii au capacitatea să facă, să strângă şi să investească bani în cel mai bun mod cu putinţă. Mulţi dintre ei ar fi mult mai bogaţi dacă ar învăţa să îşi înţeleagă emoţiile care, de multe ori, îi pot arunca în nişte caruseluri mai puţin productive. Au nevoie de bani pentru a-şi susţine căminul şi familia, acest lucru motivându-i mereu.

Leii sunt rafinaţii zodiacului când vine vorba de bani. Pe cât de uşor fac bani, pe atât de uşor îi dau pe tot ce este mai scump. De multe ori au tendinţa să cumpere până se apropie de fundul sacului, dar la fel de repede îşi mai găsesc o sursă de bani. Nici nu se poate spune că trebuie să muncească asiduu pentru ei, Leii reuşind să atragă ca un magnet banii din jurul lor.

Fecioarele au o disciplină interioară perfectă, exact cum le place lor totul în viaţă, aranjat şi organizat. Ele au o putere fantastică de a monitoriza fiecare cheltuială, de a ţine evidenţa clară a fiecărui bănuţ, unde s-a dus, când s-a dus, în ce scop. Pentru Fecioare, banii nu sunt un scop sau un mijloc, ci o necesitate fără de care viaţa lor nu ar mai fi atât de bună pe cât şi-o doresc.

Balanţele consideră că banii reprezintă un mijloc de a păstra o viaţă socială activă. Rareori se vor arunca singure în proiecte, căci au nevoie mereu de un coechipier sau asociat. Balanţele cheltuiesc mult pe micile lor proiecte care ţin de artă, modă, amenajarea locuinţei, adică pe tot ceea ce lor li se pare frumos.

Scorpionii percep banii ca pe un alt fel de putere. Secretoşi şi jucători din fire, Scorpionii au mereu un plan şi înţeleg foarte bine că, indiferent cât de sus ajung, pot cădea înapoi la zero foarte uşor. Şi nu regretă, pentru că întotdeauna vor găsi resurse să ajungă din nou în vârf. Ei ştiu să folosească foarte bine şi banii altora, pe care îi investesc cu câştig.

Săgetătorii înţeleg cel mai bine natura fluidă a banului şi nu îşi pun niciodată problema că rămân fără ei. De altfel, nici nu prea apar astfel de momente, pentru că Săgetatorul, în căutarea sa continuă de experienţe noi, găseşte cumva o sursă de a face bani şi, de obicei, preferă să îi cheltuiască în excursii. Ei sunt acei oamenii care pot să vândă tot şi să plece să vadă lumea.

Capricornii sunt maeştri în a folosi bani. Ei ştiu că banii reprezintă o resursă în sine, care trebuie să circule, dar numai unde vor şi cum vor ei. Cariera este, de obicei, punctul în care Capricornii investesc cel mai mult şi tot de acolo se aşteaptă şi să câştige. Un Capricorn se poate transforma, peste noapte, din angajat în acţionar. Ei nu cheltuiesc banii, ci îi investesc.

Vărsătorii sunt interesaţi de bani în măsura în care le asigură libertatea şi independenţa de care au atâta nevoie, dar de obicei au şi tendinţa să investească masiv în tot ce înseamnă tehnologie. Le place însă foarte mult să ofere bani celor care au nevoie, să fie protectorii din umbră.

Peştii sunt artiştii zodiacului când vine vorba de bani. Nu îi au, îi caută rar şi atunci o fac doar

pentru alţii sau pentru cauze mai înalte decât ei. De fapt, ei pot sacrifica tot ce au adunat în numele iubirii şi e greu să înţelegem cum se raportează Peştii la bani, tocmai pentru că, de multe ori, nici ei nu ştiu exact.

Lasă un răspuns