Între oamenii Puterii a început o nouă bătălie?!

Distribuie pe:

După raportul-maraton al ministrului Justiției, Tudorel Toader, prin care se cerea „revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, reacțiile au fost diferite. Chiar președintele României, Klaus Iohannis, consideră că „nu au fost motive temeinice, din punctul său de vedere, pentru revocarea procurorului-șef al DNA".

„Nu a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru. Însă, prestația pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut", a declarat, aflat la Bruxelles, președintele Iohannis. „Nu au fost - spune el - motive temeinice, pentru revocarea ei".

La rândul lui, Tudorel Toader susține că „nu va avea o discuție cu Laura Codruța Kövesi asupra raportului prezentat, dar că el „va declanșa procedura de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, pentru «acte și fapte» de netolerat într-un stat de drept", conform prevederilor articolului 54, alineatul 4, coroborat cu articolul 51, alineatul 2, litera „b" din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Raportul, însoțit de propunerea de revocare a Laurei Codruța Kövesi, va fi transmis către Secția pentru procurori a CSM și către președintele Iohannis. „Voi urma procedura legală și mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției" -, a răspuns Kövesi.

Lasă un comentariu