Unirea Principatelor Române, sărbătorită cu amploare, la Reghin

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul Local Reghin au organizat miercuri, 24 ianuarie 2018, de la ora 19.00, la Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară", din Reghin, spectacolul dedicat Unirii Principatelor Române. Prezentatorul acestui eveniment cultural-artistic a fost prof. dr. Florin Bengean. Au luat parte la această manifestare un număr foarte mare de reghineni, sala dovedindu-se a fi neîncăpătoare. Toți cei prezenți au fost așteptați cu stegulețe tricolore. Evenimentul a fost deschis de Fanfara Municipiului Reghin, care a cântat mai multe cântece patriotice și a interpretat și Imnul Național al României. Evenimentul a debutat cu o rugăciune de binecuvântare rostită de pr. Valentin Vârva, protopopul ortodox al Reghinului și pr. Florin Boitoș, protopopul greco-catolic al Reghinului, apoi, doamna ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, în expunerea domniei sale, s-a referit la măreția actului Unirii Principatelor Române. Despre importanța acestui act istoric din viața poporului român au susținut expuneri: prof. dr. Florin Bengean, care a vorbit despre contextul politic intern și internațional în care s-a realizat Unirea Principatelor Române, despre modul cum s-a realizat acest mare moment al istoriei României, despre urmările acestui eveniment istoric, despre reformele care au avut loc după aceea, despre recunoașterea internațională a Unirii Principatelor, consolidarea României moderne, s-a referit și la contribuția adusă de Biserica Ortodoxă Română la înfăptuirea Unirii Principatelor Române; a vorbit apoi prof. drd. Virgil Simion Bui, de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian" Târgu-Mureș, care s-a referit la vasta personalitate a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Apoi, în cadrul spectacolului artistic care a avut loc, au evoluat: Cristina Farcaș, Alexia Aștelian, Cosmin Cotârlă, Maria Grama, Daiana Suceava, Paul Miclea, Ansamblul de dansuri populare „Doina Mureșului", instructor Valerica Frandăș și orchestra Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară" Reghin, sub conducerea muzicală prof. Ioan Conțiu. Pe scenă au evoluat, apoi, Mariana Anghel și Adriana Anghel, cu acompaniamentul orchestrei Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară" Reghin. Spectacolul a fost întregit de marele artist al cântecului românesc Nicolae Furdui Iancu și Grupul Instrumental folcloric „Crai nou", din Alba Iulia. Întreaga manifestare s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, care a avut loc în centrul municipiului Reghin. A fost un eveniment cultural-artistic de mare amploare și profesionalism, un spectacol grandios, prin care reghinenii au sărbătorit așa cum se cuvine cei 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Actul Unirii Principatelor, act de mare însemnătate din istoria poporului român, apare ca un rezultat firesc al dezvoltării treptate a conștiinței unității de origine, de limbă și de credință a românilor de pretutindeni, ca o încununare a strădaniilor de veacuri ale poporului român pentru realizarea unității sale statale. După războiul Crimeii (1853-1856), s-au creat condiții favorabile pentru unirea Țării Românești și a Moldovei într-un singur stat. Unirea Moldovei cu Muntenia în 1859 a fost un act revoluționar al poporului român în continuarea firească a revoluției de la 1848, de luptă pentru recunoașterea independenței și a unității românilor de către marile puteri vecine. „Dorința cea mare – proclama Adunarea ad-hoc din Moldova, la 7 octombrie 1857 - este unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popor, omogen, identic ca niciun altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit".

Atât Unirea Moldovei și Țării Românești din 1859, care n-a avut de întâmpinat nicio dificultate internă, ci numai adversitatea marilor puteri vecine, cât, mai ales, războiul din 1877-1878, în timpul căruia românii transilvăneni și bucovineni au participat ca voluntari, ca și cum era războiul țării lor - cum și era în fond -, au demonstrat cu tărie ireversibilitatea procesului istoric care evolua, implacabil pentru marile puteri, spre unirea deplină a poporului român.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească a fost un eveniment de o importanță epocală în istoria țării noastre, înfăptuind o dorință legitimă a poporului român, peste hotărârile Convenției de la Paris din 7/19 august 1858 și ale puterilor europene, care acordau Principatelor o uniune plină de contradicții. Prin dubla alegere a lui Cuza, poporul român din Moldova și din Țara Românească urmărea realizarea deplinei unități, creând premisele depășirii restricțiilor puse de Convenție prin organizarea separată a fiecărui principat. Unirea din 1859, moment încrustat cu litere de aur pe răbojul marilor evenimente trăite și înfăptuite de poporul nostru în decursul bătăliilor pentru afirmarea dreptului său sacru de a trăi liber, într-o patrie unitară, independentă și suverană, a constituit un pas decisiv pe drumul reunirii într-un singur stat a tuturor românilor.

 

Lasă un comentariu