„Unde sunt cântările celui străin, acolo este întunericul bărbatului, femeii și diavolului” (Sf. Efrem Sirul).
Mai înainte de a ne forma o imagine aproximativă despre „evoluția” de la copilărie la adolescență a fostului preot Pomohaci, folosindu-mă în acest sens chiar de confesiunile sale și ale apropiaților (mamă, soție, consăteni), aș dori să vă familiarizez cu faptul că orice pretins creștin, dacă nu se încununează cu o pregătire ascetică necesară împlinirii poruncilor lui Dumnezeu (1I 5, 2), deci cu sfintele nevoințe care să îl îndepărteze de iubirea slavei deșarte a poftelor lumii acesteia (1In. 2, 15-17), nu numai că este „lucrat” de diavol strict pe cădere (dându-i și voce fantastică și … „aură”), dar se poate îmbolnăvi duhovnicește într-atât încât, fiind ridicat de demoni pe un piedestal de unde își poate privi semenii cu o minte întunecată, va ajunge, în cele din urmă, să aibă parte de o spectaculoasă cădere (și pierire) de la Fața lui Dumnezeu. De aceea, adevărații Sfinți ai noștri, precum Sf. Serafim de Sarov (a petrecut 3 ani în zăvorâre, în tăcere desăvârșită, iar apoi s-a rugat 1.000 de zile și 1.000 de nopți pe o piatră), Sf. Simeon Stâlpnicul (a stat pe un stâlp înalt de 16 metri timp de 37 de ani, deși oameni din mulțime de popoare s-au adunat vrând să se atingă de el și să îi ceară binecuvântare), Sf. Maria Egipteanca (s-a nevoit 47 de ani în pustiu) s-a retras în pustiu ca să primească harul lui Dumnezeu și niciun Sfânt al Bisericii, în toată istoria patristică, nu și-a lucrat mântuirea mergând să… cânte și să… joace în arene, teatre, circuri, bâlciuri etc. Mântuirea se lucrează numai cu frică și cu cutremur.
Astfel, vorbind despre sine, la ETNO TV, fostul preot Cristian Dorin Pomohaci, născut în 1969, în Rebrișoara din județul Bistrița-Năsăud, ne asigură că, născându-se într-o familie antibisericească, a fost un copil neascultător, „cel mai rău copil din lume”, care a trăit în mari lipsuri și, deseori, în aspre pedepse ale părinților („la noi nu era nuielușa, erau numai joardă și curea „). Iată și cum, cu o nuanță „reținută”, Pomohaci își prezintă părinții: „Ei nu aveau treabă cu Dumnezeu… Când mergeam la biserică… tata … ne spunea că la biserică merg doar retardații… Când le-am spus că sunt preot, mama a avut o ieșire necontrolată. Patru zile… nu am putut vorbi cu ea”!
Tentația de a se prezenta în perspectiva unei victimizări lumești, iritantă și neîmpărtășită de interlocutori, este asumată de fostul preot când, pe timpul filmărilor, poartă un dialog în contradictoriu chiar cu mama sa (aceasta, cu lacrimi în ochi, l-a dojenit după interviu: „De ce zici, mamă, că n-ai avut?” ).
– Pomohaci: „Nu am avut niciodată haine, purtam de la frați”;
– Mama (fostă învățătoare): „Chiar dacă a zis că purta numai haine de la frati-su, eu să știți că le cumpăram la toți trei”;
– Pomohaci: „Am avut lipsuri, nu am avut trotinetă”;
– Mama: „Trotinetă ai avut!”. Totodată, adaug și „amănuntul”, din celebra înregistrare audio incriminată, prin care Pomohaci susține că are un frate… chestor general (acum l-au făcut chestor general), deși acesta este în realitate profesor universitar!
Cât privește orientarea lui intimă, mă rezum a preciza că fosta sa soție, întrebată la TV dacă lui Pomohaci îi plăceau băieții, a răspuns că „el era mai curios în ceea ce privește omul”, în timp ce o consăteancă „apropiată” tatălui lui Pomohaci, Viorica Pușcaș, a spus că părinții lui Pomohaci știau că fiul lor este homosexual, de pe la vârsta de 16-17 ani, având o astfel de „aventură” chiar în Rebrișoara (Sf. Nichifor Mărturisitorul, dar și Sf. Vasile cel Mare, opresc pe cel care a desfrânat chiar și o singură dată de a mai fi preot – can. 36)!
Da, stimați cititori, calea preoției implică asumarea unei deosebite seriozități, în înțelepciunea dumnezeiască a candidatului, care presupune și detașarea de lume și cantonarea în glume (vezi Efeseni 5, 4)… Căci cine se face prieten cu lumea, este vrăjmaș al lui Dumnezeu (Iac. 4, 4) etc. Și așa se explică de ce, după obținerea licenței în Teologie, ÎPS Bartolomeu (mitropolitul Ardealului) l-a sfătuit pe tânărul Pomohaci, licențiat și în Turism și Conservator, să chibzuiască bine și să opteze: or preot, or cântăreț de muzică populară (specifică Țării Năsăudului). Din nefericire, însă, Pomohaci nu l-a ascultat pe mai marele său – bisericesc – și, sfidând canoanele care interzic participarea la spectacole lumești (can.54 al Sinodului V local din Laodiceea și can. 15 al Sinodului VIII din Cartagina) și Regulamentul bisericesc (art.21a, art.24, 1-2), a ales să slujească doi stăpâni (Lc.16, 13) și să obțină, astfel, foloase financiare din activitatea privată de artist (art.41, 1).
Ce a urmat? A urmat atât un apetit uriaș (ah, smerenia!) pentru aparițiile sale la TV etc., dependență subliniată sugestiv și de fosta sa soție („îi plăcea vedetismul…”), cât și – pus fiind pe bancuri și șotii – participarea la „șuete” TV ( i-a spus unei „vedete”, feminine, că are un decolteu prea generos)…