Târgumureșeanca Schlier Zsuzsi s-a clasat pe locul 7 cu echipa României la Cupa Mondială

Distribuie pe:

Echipa feminină de spadă a României, cu târgumureșeanca Schlier Zsuzsana în componență, a ocupat locul 7 la etapa de Cupă Mondială pentru juniori, desfășurată la Burgos, în Spania. Spadasinele tricolore au trecut, în optimile de finală, de Israel, cu 45-34, dar au cedat în sferturi, în fața Franței, cu 31-45. În grupa locurilor V-VIII, România a pierdut, la mare luptă, în fața Ucrainei, cu 30-29, iar apoi a învins Elveția, cu 45-32. Alături de Schlier Zsuzsi (foto-a doua din stânga), de la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Mureș, antrenată de Szabo Zoltan, din echipa României au mai făcut parte Alexandra Predescu și Denisa Barosan, ambele de la CSA Steaua București, precum și Bianca Benea, de la CSM Oradea.

Lasă un comentariu