Atributul de ,,parte constitutivă a statului român”, dat întregului grup de persoane care aparțin de o anume minoritate lingvistică (etnică), intră în conflict cu interesele generale ale statului român.

Statul român, ca stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, ca oricare alt stat care are aceleași atribute definitorii, este alcătuit din populația acestuia luată în totalitatea sa ca un întreg indivizibil, nu ca părți componente separate pe anumite criterii(de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială), și din autoritățile și instituțiile acestuia, care în totalitatea lor servesc numai la perpetuarea statului român cu atributele cunoscute și recunoscute, fără a aduce atingere actualei stări de drept.

Așa cum a fost demonstrat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României s-a făcut necondiționat.

A fost luată în considerare , în întregul ei, Rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de către Regatul Românie? NU!

A fost luată în considerare Rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 la Conferința de Pace de la Paris? NU!

În această situație, orice problemă legată de tema promisiunilor făcute persoanelor fizice, care aparțin minorităților lingvistice(etnice) din statul român, de către alcătuitorii rezoluției de la Alba Iulia – nu de statul român – , nu poate intra în discuție, așa cum nu poate intra în discuție, conform celor arătate, calitatea de factor constitutiv, de parte constitutivă, a statului român, a unei anume minorități (etnice, lingvistice, naționale) care este, de drept, o alcătuire inexistentă, este o denumire concentrată, simplistă, comodă, ca mod de exprimare și comunicare în limbajul curent, a ceea ce reprezintă de fapt o grupare imaginară, fără nicio substanță de drept – în prezent și în viitor – într-un stat românesc național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

În același context, se mai pune, printre altele și problema elaborării și legiferării unui statut al minorităților etnice (incorect și discriminator, se folosește termenul de ,,naționale”), care statut, indiferent de cât de elaborat și de restrictiv ar fi, chiar și numai ca idee, este discriminatoriu în raport cu cetățenii statului român de etnie română, este ca atare antiromânesc, este antinațional și deci demolator, este germenele din sămânța care o să rodească, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, efecte nedorite pentru substanța statului român.

Un asemenea statut, este o ,,unealtă” deosebit de eficientă, ce va săpa și va distruge temelia caracterului național, suveran și independent, unitar și indivizibil al statului român, fiind în consecință, indiferent de ,,argumentele” susținătoare, inacceptabil.

Între preconizatul statut al minorităților etnice – indiferent de conținutul acestuia – și atributele statului român, așa cum sunt precizate în art.1 alin.(1) din Constituția României, există o incompatibilitate neînlăturabilă.

Fără a mai intra în detalierea consecințelor, existenței unui asemenea statut, se cuvine, ca printre altele, să se atragă atenția asupra faptului că preconizatul statut, ar așeza minoritățile etnice, pe soclul suprastatalității, conferind acestor minorități, persoanelor fizice și juridice ale acestora, calitatea de intangibilitate în absolut toate relațiile cu statul român.

România, în ipoteza că se va mai marșa pe problemele mai sus prezentate, va deveni primul stat din lume, creator și legiferator, de supracetățeni ghetoicizați în armura etnicității.

Se va mai putea vorbi în asemenea situație de egalitatea în drepturi a cetățenilor României?

Dar, ce nu este posibil, într-un stat în care singura legătură cu țara și poporul român al acelora care se autocalifică drept politicieni români, este documentul ce se cheamă ,,carte de identitate”, iar pământul României este supus la tortura zilnică de-a fi nevoit să le suporte, chiar și numai umbra lor?

Dar, ce nu este posibil, într-un stat lipsit de consistență, de vigoare, după ce acei așa-ziși politicieni români, în realitate, iresponsabili, incompetenți, imorali, decidenți-distrugători, au luat în mâini, în ultimele decenii, prin ignorarea în totalitate a perceptelor morale, realmente, prin josnică fraudă la morală, frâiele puterii și, au pus la dispoziția tuturor prădătorilor întreaga Românie, iar poporului român i-au hărăzit, o soartă de pribeag, spre paguba irecuperabilă a propriei țări, dar în beneficiul străinilor?

(sfârșit)

 

Lasă un răspuns