În 21 iunie 2017 am strigat prezent la tradiționala aniversare a absolvirii Liceului „Al. Papiu Ilarian", promoția 1951, aceasta fiind a 66-a întâlnire.
Din cei 43 de colegi absolvenți iată că azi am „reușit" să ne regăsim doar trei. Am scris cu litere cifra 3 să pară mai mulți. Da, este o realitate și spun asta întrucât unora dintre cititorii acestui prestigios cotidian nu le vine să creadă.
Noi, cei de aici, din urbe, care am inițiat aceste întâlniri, și de data asta am apelat la cei care în urmă cu 3, 4 ani ne-am revăzut. Acum nu s-au prezentat, unii dintre ei, cu mari regrete în suflet, ne-au comunicat că sănătatea nu le mai permite a se deplasa, iar alții au plecat la cele veșnice.
Întâlnirea noastră de acum a fost (zic eu) una reușită, mai ales că ne-am prezentat cu soțiile, și în plus, la această întâlnire a participat și soția unui coleg decedat.
Subiectul principal al „dezbaterilor" a fost legat strict de amintiri care s-au referit la copii și nepoți, relațiile cu aceștia, precum și dorințele de împliniri pentru viitor. O remarcă: toți cei prezenți au și copii și nepoți (sau nepoate), vârsta acestora (a nepoților) variind de la 7 la 31 de ani. Trebuie să știți, dragi cititori, că vârsta celor prezenți este de 84 de ani.
Rețin cu nostalgie că acum 10 ani, tot la o asemenea revedere, s-a propus să ne revedem în fiecare an, până când vom rămâne numai doi. Asta era pe atunci o stare ce-ți permitea să „visezi".
Azi, însă, lucrurile stau cu totul altfel, ceea ce duce la o simplă concluzie: această a 66-a aniversare o considerăm ultima. Noi ne mândrim că am reușit această „performanță" întrucât nicio promoție a acestui prodigios liceu n-a atins această cotă.
Un alt subiect mult dezbătut a fost cel legat de actuala stare a lucrurilor de la noi. Fiecare și-a exprimat punctul de vedere și acolo unde părerile erau diferite, totul se aplana întrucât fiecare suntem convinși că noi în niciun caz nu ne mai putem implica. La acest subiect doamnele au fost mai vorbărețe, iar noi, ca niște persoane cu bun-simț, le-am lăsat să-și spună oful, respectându-le părerile.
Unul dintre subiectele, de asemenea, discutate a fost legat de modul în care ne petrecem timpul. Aici părerile au fost oarecum diferite deoarece condițiile ce-ți oferă gospodăria proprie diferă și anume: unul din colegi având și o grădină suficient de mare este în situația ca împreună cu soția să nu le ajungă timpul pentru a lucra, ținând cont că de la ceapă, ardei, castraveți până la roșii și nu mai știu ce, munca este cea care spre seară este suficientă pentru a dormi liniștit; ceilalți doi colegi, citesc, se uită la TV, frecventează diferite concerte (simfonice și altele) precum și, un aspect poate pentru unii curios, merg și la meciurile de baschet.
Despre politică s-a discutat, dar numai în treacăt, mai ales că fiind „ziua cea mai lungă" rezultatul votului moțiunii depuse în parlament s-a dat cu puțin timp în urmă de la despărțirea noastră.
Întrucât esențialul desprins după această întâlnire l-am enunțat, nu vreau să închei fără a nu îndemna pe cei din generațiile viitoare să ne urmeze obiceiul, deoarece cu toții vor rămâne încântați și mai plini de viață, așteptând următorul an.
