Inspectoratul Judeţean de Poliţie Judeţean Mureş organizează astăzi, 23 martie, între orele 11 - 12.30, „Porţi Deschise". Activitatea se desfăşoară la sediul unităţii cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
Acţiunea va constitui pentru cei interesaţi un prilej de a le fi prezentate autospecialele şi motocicleta Poliţiei rutiere. De asemenea, vor fi expuse câteva dintre tehnicile folosite de poliţiştii criminalişti pentru identificarea infractorilor şi o parte din armamentul Serviciului de Acţiuni Speciale.