Un credincios a găsit pe proprietatea lui un câine care s-a rătăcit. Deoarece băieții lui s-au atașat foarte mult de acest cățel, el a hotărât să-l păstreze. Câinele era negru cum e cărbunele, afară de câteva fire de păr albe pe coadă. Într-o zi au citit în ziarul local anunțul făcut de o persoană care încerca să-și găsească câinele pierdut și pentru care oferea o mare recompensă. Câinele era descris în detaliu, fiind menționate inclusiv firele albe de pe coadă. Hotărât să păstreze câinele cu orice preț, în ciuda recompensei, credinciosul i-a rugat pe cei doi fii ai lui să-l ajute să smulgă perii albi de pe coada câinelui, pentru a șterge astfel orice urmă de identificare. Auzind că în curtea credinciosului era un câine care seamănă cu cel pe care-l pierduse, stăpânul a plecat să-l recupereze. Recunoscându-și câinele, i-a cerut credinciosului să i-l înapoieze. Dar credinciosul l-a întrebat:
- „Chiar ai identificat toate semnele pe care le-ai menționat în anunț? Nu spuneai că cel pe care l-ai pierdut avea peri albi pe coadă? Uită-te la acest câine: nu are niciun fir de păr alb!" Pentru că nu știa ce s-a întâmplat cu firele albe, stăpânul câinelui și-a cerut scuze și a plecat acasă dezamăgit. Mai târziu însă, credinciosul a declarat cu o adâncă durere în suflet: „În ziua aceea am păstrat câinele, dar mi-am pierdut copiii!"
