CONCURS DE INTERPRETARE A POEZIEI MUREȘENE „MÂNGÂIEREA CLIPEI", Ediția a II-a

Distribuie pe:

„Caracterul salvator, exorcizant al scrisului, constă în calitatea lui aproape magică de a ști, de a fi în stare să insinueze bănuiala că, iată, chiar dacă a trăi nu are întotdeauna un sens, a scrie nu poate să nu aibă", afirma Ana Blandiana.

Într-adevăr, a scrie înseamnă a oferi un sens „poveștii" noastre, mai mult decât atât, a scrie înseamnă a ne duela cu timpul și cu tot ceea ce este efemer în noi. În aceeași măsură, a recita/ a rosti ceea ce este rostuit cu sufletul e sinonim cu a întrece în goana lui nebună ghemul timpului și a îngheța clipa pentru a avea timp să o mângâiem pe îndelete, să-i cunoaștem surâsul sau regretul, muza sau pasul. Ca orice ritual, actul recitării împrumută caracterul sacru al actului prim, al scrisului. Arcă, leac împotriva spaimei de neființă, spațiu embrionar al emoției, coborâre dintr-o „pasăre amară" sau vânătoare regală - a scrie și a recita se împletesc într-un fir unic, care ne va arăta ieșirea spre acel capăt al labirintului care pulsează în ritmul nostru.

Ne place să citim, să recitim, să recităm, cu glas șoptit sau tatuat pe bătăile inimilor noastre, ne place să credem că ne îmbarcăm, odată cu ei, pe acea „corabie cu poeți" ieșită din timp, întrebându-ne și noi retoric, odată cu Ana Blandiana: „Dar ce e nemurirea dacă nu/ Chiar această corabie de piatră,/ Așteptând cu încăpățânare ceva/ Ce nu se va întâmpla niciodată?"

Din acest crez s-a născut, la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Mângâierea clipei - versuri rost(u)ite cu sufletul, un concurs județean de interpretare artistică adresat elevilor de nivel gimnazial, ajuns în 18 noiembrie 2016 la a doua ediție.

Familiarizarea cu poezia nu este, în cadrul activităților cultural-artistice, un deziderat nou, dar ineditul acestui concurs se naște din dorința de a ne îmbarcara pe o corabie care navighează pe ape familiare. Versurile „mângâiate" au aparținut doar scriitorilor mureșeni, într-un gest de omagiu pentru tot ceea ce aduc ei sensibil în sufletul nostru.

Deși atmosfera creată, specifică unei șezători literare, a contrazis ideea de concurs propriu-zis, iată că, totuși, unele aspecte pot fi „contorizate". Unități școlare participante: Școala Gimnazială „Friedrich Schiller", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe", Sângeorgiu de Mureș, Școala Gimnazială „Romulus Guga", Târgu-Mureș, Colegiul Național „Unirea", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Emil Drăgan", Ungheni, Școala Gimnazială Ideciu de Jos, Școala Gimnazială „Dacia", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Ion Chinezu", Sântana de Mureș, Școala Gimnazială „Serafim Duicu", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul", Târgu-Mureș, Școala Gimnazială „Traian", Târnăveni, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu", Târgu-Mureș, Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", Târgu-Mureș.

Concurenți: 41 de elevi din ciclul gimnazial. S-a recitat din: Valentin Marica, Iulian Boldea, Nicolae Băciuț, Lazăr Lădariu, Eugeniu Nistor, Serafim Duicu, Ion Horea, Răzvan Ducan, Magda Han, Petre Curticăpean, Ion Chinezu, Magdalena Dorina Suciu, Monica Mihaela Pop, Hristina Doroftei.

Juriul: Președinte de onoare: Nicolae Băciuț, poet, publicist, director al Direcției Județene pentru Cultură Mureș, Președinte: prof. dr. Mioara Kozak, inspector școlar pentru Limba și Literatura Română, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Membri: Alina Prigoană, profesor de Limba și Literatura Română, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu", Claudia Văidean, profesor de Limba și Literatura Română, Școala Gimnazială „Romulus Guga", Adriana Vaivodă, profesor de Limba și Literatura Română, Școala Gimnazială nr. 7, Codruța Cătinean, profesor de Limba și Literatura Română, Școala Gimnazială „George Coșbuc", Suciu Anda, elevă a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian".

Premianții: Nivelul I (clasa a V-a și a VI-a) - Premiul I: Hancu Nectarie - Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy", Târgu-Mureș, Premiul II: Tălmăcean Smara - Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", Târgu-Mureș, Premiul III: Codarcea Larisa - Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy", Târgu-Mureș, Premiul special al juriului: Bârsan Alexia - Școala Gimnazială „Friedrich Schiller", Târgu-Mureș; Mențiuni: Anghel Mara - Școala Gimnazială „Serafim Duicu", Târgu-Mureș, Căpușan Roxana - Școala Gimnazială „Romulus Guga", Târgu-Mureș, Vidrăsan Clarisa - Școala Gimnazială „Romulus Guga", Târgu-Mureș, Kiss Helena - Școala Gimnazială „Ion Chinezu", Sântana de Mureș, Dobrescu Marisa Demetria - Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", Târgu-Mureș; Premii speciale: Baki Istvan Arnold - Școala Gimnazială „Ion Chinezu", Sântana de Mureș, Moldovan Andreea Marina - Școala Gimnazială „Ion Chinezu", Sântana de Mureș, Mare Antonia - Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe", Sângeorgiu de Mureș Dobrău Gabriel - Școala Gimnazială „Emil Drăgan", Ungheni.

Nivelul II (clasa a VII-a și a VIIII-a): Premiul I: Câmpean Roxana Maria - Școala Gimnazială „Traian", Târnăveni, Premiul II: Șerban Sebastian - Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy", Târgu-Mureș, Premiul III: Buga Daria - Școala Gimnazială „Friedrich Schiller", Târgu-Mureș, Premiul special al juriului: Ungur Andreea - Școala Gimnazială „Serafim Duicu", Târgu-Mureș; Mențiuni: Pop Loredana Maria - Școala Gimnazială Ideciu de Jos, Porime Darius - Școala Gimnazială „Emil Drăgan", Ungheni, Mureșan Septimia - Școala Gimnazială „Serafim Duicu", Târgu-Mureș, Teuca Andrada - Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu", Târgu-Mureș, Hegy Iulia - Școala Gimnazială „Mihai Viteazul", Târgu-Mureș; Premii speciale: Miron Raluca - Școala Gimnazială „Serafim Duicu", Târgu-Mureș, Chiorean Tatiana - Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu", Târgu-Mureș, Mare Elena - Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe", Sângeorgiu de Mureș, Popa Denisa - Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu", Târgu-Mureș.

Mulțumiri și felicitări participanților și tuturor celor care au crezut în noi și în cuvântul rost(u)it cu sufletul!

Până la cea de a treia ediție rămânem în această stare de grație, cu file ninse, cu pagini-palimpsest, în care cuvântul-sămânță redesenează universul, neuitând nicio clipă cuvintele lui Heidegger: „În chip poetic locuiește omul..."

 

Lasă un comentariu