Odată aleși, toți președinții postdecembriști ai României și-au schimbat imediat trilul, după urechea stăpânilor din afară, care le-au făcut colivia. Actualul președinte al României se crede medicamentul democrației interne și europene, însă, mai lesne învățăm un câine să danseze, decât pe Iohannis să nu mai compromită Țara, să nu mai lustruiască porțile Bruxelles-ului, obligându-și, în schimb, poporul să-și cumpere traiul la prețuri europene cu salarii de second hand. Comportamentul lui Klaus Wener Iohannis, declarațiile sale publice și contextele în care sunt făcute, par xeroxate după cele ale lui Jean-Claude Juncker – președintele Comisiei Europene. „Deutsche Welle” nu-l scapă din ochi, sancționându-i fiecare abatere, chiar luându-l grav peste picior. Și pe bună dreptate! Iohannis profită că prezența poporului bate mai mult în retragere și se exprimă nu în numele națiunii române, ci „exclusiv în numele unei centralități europene” și într-ale acesteia interese. Publicația sus-amintită critică dur proiectul de țară și pe Klaus Iohannis, comparându-l cu personajul „Leinsdorf” din „Omul fără însușiri”, romanul lui Robert Musil. Asta, pentru că Iohannis se dă scriitor peste tot pe unde merge.
Cu cât mai multe capete de acuzare, cu atât Iohannis se crede mai atrăgător. Și cu cât e mai grea cizma Uniunii Europene pe grumazul nostru, cu atât apasă mai tare cizma autorităților de la București și mai anevoie ne ridicăm, fără a fi în stare să ne organizăm apărarea. Cu cât prețul lor este mai negociabil la porțile lui Merkel și ale lui Sam, cu atât vor duce, fără remușcări, România spre dezastre de proporții. „Aleșii neamului” se tot înmulțesc în Casa Poporului, transformată de 27 de ani în Casa Omorului național, se înmulțesc și croncănesc precum ciorile pe coastele unui stârv.
Pilotează aeronavele…
Într-o recentă conferință de presă desfășurată la Palatul Cotroceni, Mădălina Pușcalău a anunțat că trâmbițatul proiect de țară al președintelui Iohannis are pene, aripi și crescători de elită. Cum?, nu știți cine este Mădălina Pușcalău și cum a ajuns purtătoare de parole, parole, nimic mai mult decât parole, ale unui președinte cu o pălărie prea mare pentru capul lui? A fost jurnalistă la B1tv, a realizat mai multe interviuri cu Iohannis, i-a pensulat imaginea tot cu parole și l-a dus de mână în careul cu „ași”, ca să fie preferatul mulțimii. Înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2014, tot ea a moderat dezbaterea dintre Iohannis și Victor Ponta, miraculos pentru primul și dezastruos pentru cel de-al doilea. Mădălina Pușcalău este căsătorită cu Emil Dobrovolschi, cel care, din întâmplare, pilotează aeronavele în care călătorește, la foc continuu, în plimbări de agrement, Werner Klaus Iohannis, președinte al Republicii România, împreună cu tovarășa Georgeta Carmen Iohannis, nelipsită din escapadele externe. Sigur, acel proiect de țară anunțat cu surle și trâmbițe la palat de către Mădălina Pușcalău, și de care Iohannis face paradă pentru imagine, va fi tradus obligatoriu în germană și engleză. Angela Merkel și trepădușii Uniunii nu știu limba română. Cu atât mai mult, unchiul Sam.
Proiectul științifico-fantastic și americanii
Comisia respectivă nu va muta România din arșiță la umbră. Probabil, va întocmi un gen de teză cu expresii alambicate, bune de citit cu diverse prilejuri și trimise, în prealabil, spre avizare, impertinentului Hans Klemm, care periodic ne dă lecții de stopare a corupției. Taman americanii ne dau nouă astfel de lecții, încercând să ne convingă că oficialii lor nu sunt corupți, ci fac lobby, că nu dau mită, ci sponsorizează; nu mint, nu înșeală, nu atacă, ci dau sfaturi și „ajută”, „apărând” cu războaie menținerea păcii. Corupție este ceea ce face SUA cu liderii slabi de înger ai statelor lumii, jucându-i pe degete. Câte lacrimi au vărsat Bush și Obama, privind dezarmarea nucleară, eliberarea, democratizarea și drepturile omului, în timp ce, cu ușile închise, regizau lovituri de stat, asasinând liderii adverși, semănând război și moarte! Să ne amintim de Iugoslavia, Ucraina, de „primăvara arabă”, de cele zece războaie americane, declanșate cu zece minciuni mediatice. Dar, să vedem cine face parte din comisie. Potrivit Agerpress, pe lista cu persoanele nominalizate figurează: Dan Dungaciu, Lucian Croitoru, Vasile Pușcaș, Cristian Pârvulescu, Valentin Lazea și Iulian Chifu. Este puțin probabil, dacă nu, imposibil ca nominalizații la aceste fotolii să poată aduce bunăstarea și liniștea românilor. Mult mai probabil, vor duce țara pe culmile de restriște și jale, impuse de Bruxelles. Nu au intenția găsirii unor soluții salvatoare. Doar obediență pentru „Înalta Poartă”!