Începând din 1990, în fiecare an, în perioada 1-7 august, în peste 170 de țări din lume, printre care se numără, de doi ani, și România, este sărbătorită „Săptămâna alimentație la sân”, acțiune prin care Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF atrag atenția asupra importanței alăptării pentru sănătatea copiilor din întreaga lume.
Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică Mureș a postat, în aceste zile, pe site-ul său, o broșură conținând informații de specialitate, extrem de utile, scoțând în evidență beneficiile alăptatului, calitățile laptelui matern, dezavantajele alimentației artificiale, principiile alimentației complementare, o gamă largă de probleme și subiecte de interes pentru tinerele mame.
În rândul beneficiilor alăptatului, autorii notează, printre altele: laptele matern protejează copilul de infecții microbiene, virotice și fungice, reduce riscul enterocolitei necrozante și al retinopatiei la prematuri, reduce riscul diabetului zaharat, al obezității și anemiei feriprive, al alergiei și astmului bronșic, dacă alăptarea durează cel puțin 4 luni etc. Sunt descrise, apoi, beneficiile alăptării pentru mamă (protectiv împotriva cancerului la sân și ovar, duce la pierderea surplusului de grăsime câștigat în timpul sarcinii și reduce riscul obezității pe termen lung, scade necesarul de insulină la mamele diabetice ș.a.).
Materialul explică, în detaliu, pașii pentru o alăptare de succes, autorii conchizând că nou-născutul are nevoie de trei lucruri: căldura brațelor mamei, mâncare și siguranța dată de prezența mamei; toate trei sunt satisfăcute prin alăptare”.