Tamara Ciofu, vicepreşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, a depus în Parlament prima iniţiativă legislativă (sursa AGERPRES) pentru promovarea valorilor naţionale în rândul elevilor. „Proiectul de lege prevede introducerea de activităţi şcolare la nivelul învăţământului preuniversitar, în vederea educării copiilor pentru cunoaşterea culturii naţionale, a tradiţiilor, a obiceiurilor, a limbii române şi a simbolurilor Statului Român.” Tamara Ciofu consideră că „Este obligaţia autorităţilor centrale şi locale de a promova cultul eroilor poporului român pentru perpetuarea, în conştiinţa tinerilor, a sentimentelor de recunoştinţă faţă de personalităţile şi martirii neamului nostru.” Din păcate, azi, în şcolile româneşti nu există un program educaţional permanent pentru promovarea valorilor naţionale. „Cei mai mulţi dintre noi – spune Tamara Ciofu – am uitat să mai folosim termenul de patriotism (…) În prezent, lipseşte ideea de patriotism, în sensul iubirii de ţară, de ataşament, nu doar faţă de valorile naţionale statale, dar şi faţă de trăsăturile autentice ale poporului român. În societatea noastră aproape că a dispărut mândria de a fi român (…) De aceea e important să începem procesul chiar din modul în care ne educăm copii în familie şi în instituţiile de învăţământ.” Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale au confirmat că apreciază şi susţin propunerea parlamentarului social-democrat, cei doi miniştri afirmând că, „după adoptarea iniţiativei legislative, vor pune la dispoziţie specialiştii necesari pentru organizarea activităţilor didactice pentru educarea elevilor în vederea cunoaşterii culturii şi comemorării eroilor şi martirilor neamului.” O iniţiativă legislativă demnă de laude şi aplauze!